21 Noiembrie 2012

Basescu: Merg la Consiliul European intrucat am potential mult mai bun decat premierul Ponta



Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca merge la Consiliul European de la Bruxelles pentru ca este un moment dificil si pentru ca are un "potential mult mai bun" decat premierul Victor Ponta si poate servi mai bine interesele Romaniei decat ar putea sa o faca premierul.

El a spus ca a decis sa mearga la Consiliul European intrucat este un moment dificil din punct de vedere economic, scrie Mediafax.

"Este un moment dificil, din punctul nostru de vedere, dar si din punctul de vedere al celorlalte state, pentru ca nimeni nu este multumit de cum arata propunerea de buget lansata de presedintele van Rompuy. As fi considerat ca nu mi-as fi facut atributiunile constitutionale daca as fi pasat raspunderea catre primul-ministru, care nu poate avea decat o responsabilitate delegata. Stiu ce pot sa fac din punct de vedere al capacitatii de negociere in interiorul UE si stiu ca am potential mult mai bun decat Victor Ponta si pot servi interesele Romaniei mult mai bine decat ar putea sa o faca premierul, din motive pe care nu insist sa le enunt", a afirmat seful statului.

Presedintele a mai spus ca niciodata nu va fugi de exercitarea atributiunilor constitutionale pentru a-si proteja pielea.

"Stiu responsabilitatea uriasa pe care o am si trebuie sa mi-o asum la fel cum intr-un moment la fel de dificil mi-am asumat public anunturi neplacute pentru populatie. Stiam toate riscurile si implicatiile, dar era obligatia mea de sef al statului sa imi asum aceasta obligatie ca romanii sa nu ajunga ca alte state care asteapta bani din imprumuturi sa isi poata plati salariile si pensiile", a adaugat Traian Basescu.

Interesul Romaniei e sa negocieze

Presedintele a mai sustinut ca "interesul Romaniei este sa negocieze" bugetul UE pe 2014-2020, el subliniind ca, daca de la Bucuresti se pleaca cu ideea de veto, Romania ramane in afara negocierilor, nu o mai cauta nimeni.

Traian Basescu a explicat ca presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, si-a asumat negocierea in continuare intre statele membre, pentru a ajunge la o concluzie.

"Sigur ca noi am inceput aceasta negociere, stim grupurile care au un punct de vedere care ne convine pe PAC, un punct de vedere care ne convine pe Coeziune. Alte detalii nu sunt posibile in acest stadiu. Lucram la cautarea de aliante si de gasirea de solutii la nivelul UE", a adaugat presedintele.

"Interesul Romaniei este sa negocieze. Repet, interesul Romaniei este sa negocieze bugetul 2014-2020. Daca plecam cu ideea de veto si-l si anuntam, suntem in afara negocierilor. Daca plecam pe ideea de veto, suntem in afara negocierilor! Nu ne mai cauta nimeni si vor vedea la urma daca ne asumam veto-ul sau nu", a subliniat Traian Basescu.



Citeste si