29 Ianuarie 2013

COPLATA: pacientii vor plati partial serviciile din spitale



Pacientul va plati din luna martie a acestui an o suma modica (coplata) pentru servicii asigurate in spitale, cu exceptia celor de urgenta, conform scrisorii de intentie convenita de Guvern cu FMI, scrie Mediafax.

"In vederea rezolvarii dezechilibrelor financiare din sectorul de sanatate, suntem hotarariti sa aplicam urmatoarele masuri: In martie 2013, vom incepe introducerea coplatii, reprezentand o suma fixa modesta in functie de serviciile furnizate, in sectorul spitalicesc, exceptand serviciile de urgenta; vom continua sa revizuim lista medicamentelor compensate si vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare si cresterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arata in document.

Guvernul a amanat de mai multe ori introducerea coplatii in sanatate. "Avem in vedere coplata intr-o suma modesta la momentul externarii din spital" Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca masura coplatii in sistemul sanitar va fi implementata cu o "valoare modesta", doar in sistemul spitalicesc, incepand cu 1 martie 2013, la momentul externarii.

"In urma discutiilor cu FMI, am ajuns la concluzia ca putem sa introducem numai limitat si pentru o perioada de timp - ca sa putem sa controlam costurile din sectorul cel mai cheltuitor, si anume sectorul spitalicesc - o coplata care, asa cum am convenit cu FMI, sa aiba o valoare modesta, in sensul in care ea sa fie utilizata strict pentru controlul costurilor. Adica, sa stim cum se intra, cum se utilizeaza si cum se iese din sistem", a explicat ministrul Sanatatii.

Citeste si Coplata, amanata? Mai degraba ascunsa sub pres si Coplata, intre populism si necesitate

##SURVEY_FORM_372##



Citeste si