Numarul condamnatilor definitiv a crescut anul trecut cu 150 la suta, respectiv 743 de persoane au primit sentinte de condamnare, dintre care opt sunt demnitari, potrivit bilantului activitatii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).
Raportul DNA, dat publicitatii, joi, mentioneaza ca a continuat pronuntarea unor solutii de condamnare in dosarele de mare coruptie, printre persoanele condamnate definitiv sunt opt demnitari: un ministru, un deputat (secretar stat la momentul faptei), un senator (comandant al Statului Major al Fortelor Terestre), un secretar de stat si un director al Companiei Nationale Lignitul Oltenia (CNLO), un secretar general adjunct in Ministerul Agriculturii, doi directori adjuncti ai unui serviciu de informatii cu rang de subsecretari de stat si un subprefect, potrivit Mediafax.

Potrivit DNA, s-a mentinut rata mare a condamnarilor si a celorlalte decizii prin care instantele de judecata au stabilit vinovatia, respectiv 90 la suta din totalul persoanelor fata de care s-au pronuntat hotarari defintve in 2012.

Totodata, sursa citata spune ca s-a mentinut atentia privind solutionarea cauzelor importante si complexe finalizate prin rechizitoriu.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri