Sute de mii de moldoveni obtin pasapoarte UE in Romania, iar peste 300.000 se pregatesc sa migreze in Marea Britanie prin "usa din spate", exploatand aceasta "portita" de acces a dublei cetatenii moldoveano-romane spre spatiul comunitar, relateaza Sunday Express in editia electronica de duminica.
Potrivit publicatiei, "tot ceea ce au de facut moldovenii pentru a obtine un pasaport UE este sa prezinte documente care sa arate ca sunt originari din Romania", un stat membru UE care a deschis recent doua noi consulate la Balti si Cahul, pentru a face fata cererii tot mai mari. Numarul acestora nu a fost inclus in estimarile cu privire la romanii si bulgarii ce intentioneaza sa migreze, la randul lor, in Marea Britanie, noteaza Mediafax.

Multi dintre potentialii imigranti au cazier pentru infractiuni grave privind prostitutia si traficul de fiinte umane, scrie publicatia, adaugand ca investigatii Sunday Express releva ca eforturi ale Agentiei britanice de Frontiera de "stopare a unui val de criminali si violatori" sunt "inadecvate".

Potrivit unui document UK Border Agency adresat stagiarilor, citat de publicatie, "condamnari penale anterioare nu reprezinta un motiv intemeiat (pentru refuzul accesului), cu exceptia unor infractiuni deosebit de grave, ca violul, crima sau traficul de droguri, sau riscului de recidiva in cazul unor infractiuni minore".

"Aproximativ 226.507 persoane din (Republica) Moldova au obtinut cetatenia romana din 1991 si pana la 15 august 2011", declara Sergiu Panainte, de la Fundatia Soros, citat de Sunday Express. El adauga ca "alte zeci de mii" au obtinut-o ulterior, "avand in vedere urgentarea (acestui) proces". "Exista o cerere mai mare ca niciodata din partea celor care vor pasaport romanesc", declara pentru Sunday Express Anca Niculescu, in varsta de 21 de ani.

Presedintele roman Traian Basescu alimenteaza acest "exod" moldovean, stabilind o tinta de procesare a 10.000 de solicitari de pasapoarte lunar, scrie publicatia, adaugand ca cei care nu pot obtine pasapoartele romanesti legal le pot cumpara pe piata neagra in schimbul sumei de 1.000 de lire sterline (1.155 de euro) si citand sase oficiali romani si 20 de membri ai unei grupari arestati anul trecut pentru furnizarea unor pasapoarte false.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri