Papa Francisc a stabilit ca prioritate a pontificatului sau lupta impotriva saraciei materiale si spirituale si a declarat ca vrea sa intensifice dialogul cu islamul si persoanele care nu cred, in primul discurs sustinut in fata corpului diplomatic, relateaza AFP, citat de Mediafax.
In acest discurs rostit in Sala Regala a Palatului Pontifical, fostul cardinal argentinian Jorge Bergoglio a ales sa vorbeasca in italiana, abandonand franceza, limba diplomatica in care s-au exprimat predecesorii sai, marcand astfel o noua ruptura cu traditia.

In fata reprezentantilor celor 180 de tari acreditate de Sfantul Scaun, Francisc nu a evocat crizele internationale sau vreo anumita problema. Insa el si-a prezentat prioritatea sa, si anume necesitatea "luptei impotriva saraciei, fie materiale, fie spirituale", a subliniat el, referindu-se din nou la Sfantul Francisc de Assisi.

"Exista in continuare atat de multi saraci in lume, iar aceste persoane se confrunta cu atat de multe suferinte", a spus el, cerand statelor sa recunoasca "opera generoasa a crestinilor" angajati in intreaga lume in ameliorarea suferintelor.

Dar el a adaugat imediat ca "exista si o alta saracie, si anume saracia spirituala a zilelor noastre, care vizeaza, de asemenea, tarile considerate cele mai bogate". "Este ceea ce predecesorul meu, indragitul si veneratul Benedict al XVI-lea, numea dictatura relativismului, care-l lasa pe fiecare ca masura a lui-insusi si care pune in pericol convietuirea intre oameni", a declarat el.

Papa Francisc a mai spus ca doreste "intensificarea dialogului cu islamul" si cu persoanele care nu cred si "construirea unor punti", subliniind asupra sensului termenului "pontif", "constructor de punti cu Dumnezeu si intre oameni".

"Este importanta intesificarea dialogului intre diferite religii (si) ma gandesc mai ales la dialogul cu islamul", dar si la "intensificarea intalnirii cu cei care nu cred", a declarat Papa Francisc.

"Lupta impotriva saraciei, fie materiale, fie spirituale; edificarea pacii si construirea de punti, acestea sunt punctele de referinta ale unei cai careia doresc sa invit sa i se alature fiecare dintre tarile pe care le reprezentati", a conchis el, in finalul acestui discrus destul de scurt.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri