22 Martie 2013

Presedintele PC: In 2016 trebuie sa fim un partid fara de care sa nu se poata face guvernarea



Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sambata, ca "obiectivul primordial" al partidului este ca in 2016 sa fie o formatiune "fara de care sa nu se poata face guvernarea in Romania", scrie Mediafax.

Daniel Constantin a declarat ca partidul incepe "o mare reorganizare, o mare reforma", astfel incat sa isi atinga obiectivele proprii.

"Astazi incepe, probabil, o mare reforma, o mare reorganizare a PC. Asistam la prima conferinta judeteana de alegeri dintr-o serie de conferinte, pana la Congresul PC din septembrie. Dorim sa reformam partidul, sa il reorganizam astfel incat sa ne atingem obiectivele proprii, ca in 2014, la alegerile europarlamentare, sa dublam scorul PC. Alegerile europarlamentare ar trebui considerate un obiectiv de etapa, obiectivul primordial este ca, in 2016, sa fim un partid mult mai puternic decat suntem acum, un partid fara de care sa nu se poata face guvernarea in Romania. Provocarea este ca in 2016, fie ca vom fi in USL, fie ca vom avea candidaturi separate, sa putem demonstra ca suntem o forta", a spus Constantin.

Liderul PC a anuntat ca, intrucat participa la prima conferinta judeteana de alegeri din tara, se inscrie in cursa pentru un nou mandat de presedinte al PC, la Congresul care va avea loc in luna septembrie.

La Conferinta de Alegeri Judetene a PC Cluj, la care participa 441 de delegati, singurul candidat pentru functia de presedinte al filialei este actualul detinator al functiei, Serban Radulescu.



Citeste si