1 Aprilie 2013

Cazul decontarilor ilegale: 16 medici, printre cei urmariti penal



Un numar de 16 medici de familie si specialisti, dar si administratori si angajati de la doua laboratoare, se numara printre cele 42 de persoane urmarite penal in dosarul decontarilor ilegale de analize, potrivit anchetatorilor.

Procurorul Bogdan Staicu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, a precizat ca, in acest caz, nu a existat "un creier" al afacerii, totul derulandu-se in baza simplei intelegeri dintre laboratoarele de analize si medicii in cauza, scrie Mediafax.

In afara fraudelor realizate prin decontari fictive, cele doua laboratoare medicale au facut si analize reale, folosind in unele cazuri reactivi vechi sau chiar expirati, care nu mai puteau oferi rezultate exacte, a mai spus Staicu. In alte cazuri, laboratoarele ar fi intocmit buletine de analize fictive pentru ca au pierdut probele biologice ale pacientilor.

"Au existat situatii in care au fost pierdute probele biologice prelevate de la pacienti, iar analizele si buletinele de analiza au fost intocmite in mod fictiv deoarece nu mai erau detinute aceste probe biologice. Au existat chair situatii in care persoane cu afectiuni grave, chiar boli incurabile au primit niste buletine de analize fictive, in conditiile in care probele fusesera pierdute", a declarat procurorul.

In unele cazuri, analizele fictive erau pe numele unor persoane cu boli incurabile, sustin anchetatorii.

Potrivit lui Staicu, analizele facute erau, de regula, cele obisnuite - de sange, ecografii, de rutina. "Raportat la afectiunile persoanelor in cauza, daca erau singurele analize, putem vorbi de o afectare nu neaparat a starii de sanatate, ci a modalitatii in care fiecare persoana isi priveste propria stare de sanatate", a mai aratat procurorul.

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus, in acest caz, inceperea urmaririi penale fata de 42 de persoane, pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual si uz de fals, luare de mita si dare mita.

Astfel, vineri a fost declansata o actiune la care participa 13 procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti si 175 de politisti ai Directiei Generale de Politie Bucuresti, fiind facute 44 de perchezitii domiciliare si, de asemenea, puse in executare 42 de mandate de aducere.

"Activitatea infractionala a constat, in principal, in fraudarea de catre mai multi medici si angajati ai unor laboratoare de analize medicale a bugetului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate prin decontarea unor analize medicale care nu au fost efectuate in realitate, cauzandu-se un prejudiciu de peste 500.000 de euro", s-a aratat intr-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Medicii vizati in ancheta decontarilor ilegale sunt acuzati ca au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive pe numele a circa 800 de persoane, din valoarea carora isi opreau 10%, potrivit procurorilor.

Unul dintre medicii pusi sub acuzare in acest caz, cardiologul Sergiu Barsan, a fost gasit, vineri dimineata, la o pensiune din Drobeta Turnu Severin de catre politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale al Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, fiind ridicat in baza unui mandat de aducere.

Sergiu Mihai Barsan este medic la Clinica de Cardiologie a Spitalului Elias din Capitala, potrivit site-ului acestei unitati medicale.



Citeste si