Preotii vor promova la sate masuri de sprijinire a agriculturii, precum instalarea tinerilor fermieri sau crearea fermelor familiale, dupa ce luni seara ministrul Agriculturii Daniel Constantin si Preafericitul Parinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, semneaza un protocol de colaborare, informeaza Mediafax.
Protocolul prevede, printre altele, promovarea prin intermediul Bisericii a masurilor pe care le ia Ministerul Agriculturii.

Astfel, prin intermediul preotilor, vor fi promovate la sate masurile de finantare a agriculturii atat din fonduri europene, cat si de la bugetul de stat.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii, preotii vor promova masurile in afara slujbelor religioase.

"Preotii reprezinta vectorul principal in mediul rural si au o credibilitate foarte mare", au declarat reprezentantii Ministerului Agriculturii.

Preotii le vor vorbi enoriasilor despre avantajele asocierii, despre fermele familiale si despre masuri precum instalarea tinerilor fermieri la sate.

"Este vorba de sustinerea proiectelor Ministerului Agriculturii, in special cele pe fonduri europene. Oamenii de la tara sunt circumspecti atunci cand este vorba sa primeasca ceva gratis, asa cum se intampla in cazul fondurilor europene. In zona rurala preotul este printre intelectualii satului si enoriasii ii cer sfatul cu privire la diverse probleme", a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica.

El a afirmat ca preotii nu vor fi platiti suplimentar pentru aceasta activitate.

Potrivit parintelui Stoica, in Romania sunt aproximativ 14.000 de preoti ortodocsi, dintre care mai mult de jumatate activeaza in mediul rural.

"La fiecare slujba preotii au incluse rugaciuni pentru recolte manoase. Sunt rugaciuni de ploaie, cand este seceta, sau de contenire a ploii, cand ploua prea mult", a mai spus el.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, si Preafericitul Parinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, vor semna protocolul luni seara, la ora 19:00, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti.

Ministrul Agriculturii va fi insotit de secretarul general al ministerului, Daniel Ionescu, si de secretarii de stat Daniel Botanoiu si Valentin Soneriu. Semnarea protocolului de colaborare va fi urmata de o scurta conferinta de presa sustinuta de purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica, si ministrul Daniel Constantin.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri