19 August 2013

Elena Basescu: Florin Cioaba a fost un om deosebit, cu un suflet foarte mare



Europarlamentarul PDL Elena Basescu afirma, intr-un mesaj postat pe Facebook, ca Florin Cioaba, care a incetat din viata duminica, a fost "un om deosebit, cu un suflet foarte mare", adaugand ca este alaturi de familia indurerata si de intreaga comunitate roma in aceste momente, conform Mediafax.

"Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l primeasca in Imparatia Sa! A fost un om deosebit, cu un suflet foarte mare. Sunt alaturi de familia indurerata si de intreaga comunitate roma in aceste momente grele", a scris Elena Basescu, fiica cea mica a sefului statului.

Relatiile de amicitie intre familia presedintelui Basescu si cea a lui Florin Cioaba este binecunoscuta.

In 8 aprilie 2013, Florin Cioaba a devenit presedinte al International Romani Union (IRA), la un congres international organizat la Sibiu, la care a fost prezenta si Elena Basescu.

In 2012, familia lui Cioaba a fost prezenta la nunta fiicei presedintelui, Elena Basescu, mireasa primind din partea familiei Cioaba o salba de aur si o papusa imbracata in straie tiganesti.

Elena Basescu a avut in ultimii ani mai multe pozitii publice in care a luat apararea comunitatii rome si a cerut respectarea drepturilor acesteia.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioaba a incetat din viata duminica, la varsta de 58 de ani, in spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii ii montasera, vineri, un dispozitiv care sa-i ajute inima sa pompeze sange.



Citeste si