1 Septembrie 2013

Patru romani, implicati intr-un accident grav pe o autostrada din Ungaria



Patru romani au fost implicati intr-un accident grav de circulatie pe autostrada M43 din Ungaria, in noaptea de sambata spre duminica, dupa ce soferul a adormit la volan, trei dintre romani aflandu-se internati la spital, cu leziuni foarte grave, informeaza MAE.

"Consulatul General al Romaniei la Szeged a fost informat de catre Inspectoratul Judetean de Politie Csongrad cu privire la producerea unui accident grav pe teritoriul Ungariei, in noaptea de 31 august 2013, in care au fost implicati 4 cetateni romani. Oficiul consular a intreprins demersurile necesare pe langa autoritatile ungare in vederea obtinerii unor informatii suplimentare referitoare la incident. Conform datelor transmise, autoturismul condus de un cetatean roman circula pe autostrada M43, in directia Szeged – Mako, cand soferul a adormit la volan si a intrat pe contrasens, rupand parapetii si oprindu-se in sant. In autoturism se aflau alti trei cetateni romani, care se afla internati la spital, cu leziuni foarte grave", se arata intr-un comunicat al MAE.

Potrivit ministerului, familiile apartinatoare au fost prezente la fata locului, circuland intr-o alta masina care ii insotea, scrie Mediafax.

Oficiul consular pastreaza permanent legatura cu cetatenii romani si cu autoritatile locale si este pregatit sa acorde asistenta consulara in limita competentelor.



Citeste si