30 Septembrie 2013

Un asistent medical de la Coltea, cercetat dupa ce vrut sa vanda sangele destinat unui pacient



Un asistent de la Spitalul Coltea din Capitala este cercetat dupa ce a sustras o punga cu sange destinat unui pacient si a incercat sa o predea unui centru de transfuzii, pentru a primi o zi libera de la serviciu, gratuitati pe mijloacele de transport in comun si bonuri valorice de 63 de lei.

Asistentul medical, care se numeste Petre Filimon si are 37 de ani, lucreaza la sectia de hematologie a Spitalului Coltea, au precizat sursa din Politie, potrivit Mediafax.

In 23 septembrie, fiind de serviciu la spital, el a sustras o unitate de sange ce trebuia administrata unui pacient si pastrat-o, timp de trei zile, in congelatorul din locuinta lui.

La 26 septembrie, asistentul medical s-a dus cu punga de sange la un centru de transfuzii din Bucuresti, unde a incercat sa o predea, in schimbul beneficiilor acordate unui donator.

Seful centrului a alertat insa Politia, astfel ca asistentul a fost retinut, iar in prezent este cercetat, in stare de libertate, pentru delapidare, punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji si efectuarea de activitati privitoare la donarea, colectarea, controlul biologic, prepararea, distributia si administrarea sangelui si a componentelor sanguine umane, fara autorizare din partea Ministerului Sanatatii sau in alte conditii decat cele prevazute in autorizatia legala ori fara acreditare pentru activitatile respective.

Dr. Raed Arafat, secretar de stat in Minsterul Sanatatii, a declarat ca au fost alertate toate centrele de transfuzie din tara, pentru a fi depistate eventuale cazuri similare.



Citeste si