Daca dupa cinci ani de criza, multi romani se uita atent la fiecare ban pe care il scot din buzunare, la polul opus sunt sute de persoane cu un nivel ridicat de trai isi permit sa aloce si 60.000 de euro pentru un an de studiu al copiilor in licee din elita din strainatate. Afla avantajele alegerii unei unitati de invatamant din afara, dar si principalele greseli pe care le poti face.

„Se pare ca efectele crizei nu s-au simtit direct in acest domeniu. In ciuda costurilor mai ridicate, interesul familiilor din Romania care au venituri ce isi pot permite o educatie de elita in strainatate pentru copii este foarte ridicat, datorita calitatii dovedite a studiilor, datorita activitatilor extrascolare si sigurantei oferite pentru o admitere cu succes la universitati de prestigiu oriunde in lume”, a declarat Svetlan Danev, din partea companiei de consultanta IntegralEdu, organizator al targului World Education.

El a adaugat ca in ultimii cinci ani a crescut numarul copiilor care studiaza in strainatate, iar din Romania cateva sute de adolescenti isi efectueaza studiile liceale in strainatate.

"Romania contribuie si ea la aceasta crestere. In ultimul deceniu s-a format o elita de oameni de afaceri, iar aceste persoane au resursele necesare si inteleg investitia intr-un invatamant de calitate. Mai mult, un alt motiv il reprezinta unificarea relativ lenta a standardelor sistemului de invatamant romanesc cu cele din tarile europene mai dezvoltate", a explicat acesta.

In ce tari un an de studiu depaseste pretul unui apartament

Cei mai multi romani aleg liceele din Marea Britanie (50%), Elvetia (30%) si Germania si alte tari europene (20%).

Citeste si:
Precizie elvețiană într-o farfurie de paste
Restaurantul care unește...

Daca in Marea Britanie taxele anuale pentru colegiile de elita variaza intre 25.000 - 30.000 de lire sterline, in Germania urca pana la 35.000 euro, iar in Elvetia ating si valori de 75.000 de franci elvetieni (60.000 de euro).

„In ciuda dezbaterilor politice din Marea Britanie cu privire la obligativitatea vizelor pentru romani si bulgari, interesul institutiilor de invatamant britanice fata de elevii din ambele tari ramane ridicat” a spus Danev .

Pe de alta parte, desi anul de studiu este cel mai costisitor in Elvetia, 70 de elevi romani studiaza in aceasta tara, familiile tinerilor mizand pe relatiile care si le pot face acestia in unitatile de invatamant.

"Familiile care sunt active in afaceri internationale sunt interesate de Elvetia, unde copiii pot intalni alti copii din familii straine, iar in viitor pot lega relatii si chiar afaceri impreuna", a adaugat Danev.

Citeste si:
Un touroperator român pune la bătaie vacanțe în Grecia la 1 euro
Un touroperator român pune la...

Pentru familiile cu buget mai modest unele licee acorda burse care uneori includ intreaga taxa de scolarizare, insa familiile au inca de platit cazarea si masa.

De exemplu, la Liverpool College, unul dintre primele colegii private, subventii de la stat reduc taxele de scolarizare de la 26.000 la 13.000 de lire sterline pe an.

Greseli care trebuie evitate la alegerea liceului

Svetlan Danev a atras atentia parintilor care doresc sa isi trimita copiii la licee din afara trebuie sa stie ca nu clasamentele sau dotarile sunt cele mai importante.

"Parintii aleg o scoala in functie de locul in clasamente sau de facilitati si baza materiala. De fapt, aspectul cel mai important este programul de studiu pe care il practica, element care ofera calitate scolilor. Nici pretul nu trebuie sa fie un factor determinant", a explicat Danev.

Citeste si:
Marea Britanie inchide usa instalatorilor polonezi si...
Marea Britanie inchide...

In scopul informarii parintilor despre unitatile de invatamant, reprezentantii a 30 de scoli private de elita si colegii din Anglia, Elvetia, Austria, Germania si Canada vor vizita Romania pentru a participa la targul specializat pentru invatamantul secundar de elita in strainatate, care va avea loc la hotelul Athenee Palace Hilton, in zilele 7 si 8 decembrie.

Targul ofera familiilor din Romania oportunitea de a se intalni personal cu specialistii pentru admitere la licee de elita din strainatate si de a beneficia de consultanta gratuita pentru alegerea celui mai bun liceu sau a unui curs de limba straina, in strainatate. Evenimentul se adreseaza familiilor cu copii avand varste cuprinse intre 7 si 18 ani, care iau in considerare continuarea sau finalizarea studiilor secundare in strainatate .


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Scenariile scrise, înlocuite cu clipuri video la examenul auto în Marea Britanie
Setari Cookie-uri