Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat al SUA, a evitat sa comenteze absenta premierului Victor Ponta pe parcursul vizitei sale la Bucuresti, precizand ca nu doreste sa se implice in dezbaterea politica interna din Romania, conform Mediafax.

Intrebata despre absenta premierului Ponta in cursul vizitei sale in Romania, Victoria Nuland a reamintit ca premierul Victor Ponta a avut o intalnire cu vicepresedintele SUA Joseph Biden in octombrie, ocazie cu care au existat "mesaje clare si sincere".

"Dupa cum stiti, primul ministru a fost primit nu cu mult timp in urma de vicepresedintele Biden, la Washington. A fost o vizita foarte buna, au fost niste mesaje foarte clare si sincere in timpul acestei vizite", a spus Nuland.

Asistentul secretarului de Stat considera "o coincidenta" faptul ca premierul Ponta a avut "alte obligatii" de onorat in timpul vizitei sale la Bucuresti, subliniind ca nu vrea sa se implice in dezbaterea politica interna din Romania.

"Sincer consider ca a fost doar o coincidenta ca am putut veni intr-o zi cand el (Ponta - n.r.) are alte obligatii. Sunt increzatoare ca mesajele pe care le-am transmis ministrului de Externe vor fi transmise in mod clar", a mai precizat Nuland.

Donald Trump a aprobat un...
Citeste si: Trump a aprobat un atac asupra Iranului, dar apoi a suspendat ordinul

Premierul Victor Ponta s-a intalnit, in octombrie, in Statele Unite, cu vicepresedintele Joseph Biden, premierul precizand ca a fost primit amical, discutand despre investitiile americane in Romania, despre viitorul rol asumat de Romania in regiune, dar si despre independenta justitiei.

Sursa foto: http://www.mae.ro/node/24090

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Topul celor mai poluate tari din lume