20 Ianuarie 2014

Atac la profesorii spagari: solicitarile nelegitime pot fi semnalate la Consiliul Elevilor



Consiliul Municipal al Elevilor face un apel catre elevi sa ii semnaleze orice solicitari de foloase necuvenite care vin din partea angajatilor unitatilor de invatamant.

"Noi pledam pentru un invatamant modern, transparent, in afara oricaror mijloace si practici imorale si ilegale. (...) facem apel catre colegii nostri sa ne fie semnalate orice solicitari de foloase necuvenite care vin din partea angajatilor unitatilor de invatamant", arata reprezentantii elevilor din Municipiul Bucuresti, scrie Mediafax.

Totodata, acestia considera ca "materialele aparute in mass–media in ultima perioada, afecteaza imaginea si activitatea scolilor, elevilor si a cadrelor didactice care muncesc cu daruire".

Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) a transmis catre toate unitatile de invatamant preuniversitar din Bucuresti, o adresa prin care li se solicita "masuri urgente prevenirea si combaterea coruptiei in educatie".

Astfel, la nivelul fiecarei scoli se va constitui o comisie care va efectua o verificare interna privind o posibila incalcare a prevederilor legale in vigoare referitoare la implicarea cadrelor didactice sau a altor angajati ai unitatii, in strangerea de sume de bani de la parintii elevilor pentru diferite activitati.

ISMB a declansat, luni, verificari la Scoala Gimnaziala "Sfantul Andrei", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" si Colegiul Economic "Costin C. Kiritescu", dupa ce a primit sesizari privind colecte de bani.

Dupa incidentul de la Scoala nr. 10, Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a primit mai multe sesizari privind colecte de bani in scoli.

Consiliul de Administratie al Scolii nr. 10 "Maria Rosetti" din Capitala a decis, in 10 ianuarie, desfacerea disciplinara a contractului de munca al invatatoarei Dana Blandu, care a cerut bani pentru cadourile ce urmau sa fie date de sarbatori unor angajati ai scolii. De asemenea, scoala a decis si sesizarea Parchetului in cazul invatatoarei, pentru aspecte penale care ar fi fost savarsite de Dana Blandu, anchetatorii urmand sa stabileasca daca aceasta a primit in acest fel foloase necuvenite.



Citeste si