22 Septembrie 2014

Un roman a murit, iar cinci sunt raniti grav dupa ce un autocar a cazut intr-o rapa in Bulgaria



Un roman a murit, iar cinci sunt raniti grav dupa ce autocarul in care se aflau a cazut intr-o rapa din Bulgaria, in apropiere de Veliko Tarnovo, doi dintre raniti urmand sa fie adusi cu elicoptere SMURD in Romania, a declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat in MAI.

Autocarul, care deservea o firma de turism din Bucuresti, transporta turisti romani care se intorceau dintr-o vacanta petrecuta in Turcia, la Kusadasi. Duminica dimineata, intr-o zona muntoasa din Bulgaria, mai precis la Pasul Republika, autocarul a iesit de pe carosabil si a cazut intr-o rapa, noteaza Mediafax.

In urma accidentului, un om a murit, iar cinci sunt raniti grav, a precizat dr. Raed Arafat. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ranitii au fost transportati la spitale din Bulgaria, iar doi dintre ei ar urma sa fie adusi la Bucuresti, cu elicoptere SMURD.

"Din primele informatii, carosabilul era umed la ora accidentului si se pare ca soferul ar fi intrat cu viteza prea mare intr-o curba", au declarat surse oficiale.
La locul accidentului s-au deplasat atasatul pe afaceri interne al Romaniei si reprezentanti ai Consulatului.



Citeste si