15 Ianuarie 2015

Simona Halep, un nou titlu: a fost desemnata sportivul anului 2014 de COSR



Simona Halep a fost desemnata sportiva anului 2014 de Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, potrivit site-ului oficial al forului olimpic.

Presedintele forului olimpic, Alin Petrache, i-a propus Simonei Halep sa faca parte din lotul pentru editia din 2016 a Jocurilor Olimpice, iar in cazul in care va accepta, atunci aceasta ar urma sa fie portdrapel, arata Mediafax.

"Impreuna cu colegii din Comitetul Executiv am decis ca Simona Halep merita aceasta distinctie pentru rezultatele din 2014. A fost un an in care ea a facut cinste Romaniei prin victoriile repurtate pe terenul de tenis. Mai mult, o invit pe Simona Halep sa faca parte din echipa olimpica pentru Jocurile Olimpice de la Rio si, in cazul in care va accepta, o sa ii propun sa fie purtatorul de drapel al delegatiei noastre", a spus Alin Petrache. In 2014, Simona Halep a castigat turneele de la Doha si Bucuresti, a fost finalista la Madrid, Roland Garros si la Turneul Campioanelor si a ajuns pana in semifinale la Wimbledon.



Citeste si