29 Ianuarie 2015

CNAS: Cardul national de sanatate devine obligatoriu din 1 mai, si nu 1 aprile cum s-a spus initial



Cardul national de sanatate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate incepand cu data de 1 mai, cu luna mai tarziu decat s-a spus initial.

Conform unei hotarari de Guvern adoptate miercuri, cardul national de sanatate va deveni obligatoriu pentru asigurati din 1 mai, anunta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).

Proiectul hotararii, privind Normele metodologice de aplicare a cardului national de sanatate, prevedea utilizarea obligatorie a cardului incepand cu 1 aprilie. Cardul national de sanatate va fi utilizat in paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, incepand din 1 februarie.

In acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale si celor aproximativ 800.000 de asigurati care inca nu au intrat in posesia cardului. Guvernul a dispus asadar prelungirea duratei in care cele doua sisteme vor functiona paralel cu inca o luna. Cardul national de sanatate trebuia sa fie introdus pana la sfarsitul anului 2007, potrivit Legii Sanatatii nr. 95/2006, el putand deveni operational cu aproape opt ani mai tarziu.

Cardul national, impreuna cu prescriptia electronica si cu dosarul electronic al pacientului, face parte din proiectul "Platforma informatica a asigurarilor de sanatate - PIAS". Autoritatile cred ca atat cardul, cat si prescriptia electronica reprezinta masuri pentru eliminarea fraudei din sistem si pentru verificarea retetelor.



Citeste si