29 Decembrie 2015

Atentionare MAE: Informatii privind punctele de trecere a frontierelor din Turcia cu Siria si Irak



Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomanda cetatenilor romani care tranziteaza granitele terestre dintre Turcia si Siria si Turcia si Irak sa evite deplasarile terestre in zona, avand in vedere imprevizibilitatea inchiderii mai multor puncte de trecere a frontierelor.

MAE informeaza, intr-un comunicat remis luni, ca la frontiera turco-siriana functioneaza doua puncte de frontiera, conform unui regim restrictionat si selectiv, respectiv Cilvegözü/Bab Al Hava in Hatay si Oncüpınar/Bab Al Selame in Kilis. Aceste puncte pot fi utilizate pentru cetateni, ajutor umanitar si bunuri comerciale, insa trecerea nu este garantata, intrucat exista o comisie speciala care analizeaza fiecare solicitare de trecere a frontierei, arata Mediafax.

Suplimentar, punctul de frontiera Nusaybin/Kamıslı in Mardin este deschis doar pentru ajutor umanitar venit din partea Natiunilor Unite. La frontiera turco-irakiana, punctul de frontiera Ibrahim Khalil (Habur) ramane inchis pe o perioada nedeterminata, ca urmare a operatiunilor militare/de securitate turce in zona si nu exista alte rute alternative.

MAE recomanda consultarea paginii de Internet www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia ''Calatoreste in siguranta'' (disponibila gratuit in App Store si Google Play), care ofera informatii, recomandari de calatorie si posibilitatea de a fi alertati, in cazul in care apar situatii speciale, precum si serviciul de alerta prin SMS, aferent campaniei de informare ''Un SMS iti poate salva viata!''.



Citeste si