15 Februarie 2016

Dragnea: Legea defaimarii a starnit un val de injurii la adresa mea



Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat ca proiectul de lege privind defaimarea "a starnit un val de injurii la adresa sa" si ca il "incearca o tristete" din cauza ca ''nimeni nu a avut rabdarea sa citeasca noile modificari ale legii''.

"Legea privind sustinerea tolerantei a starnit un val de injurii la adresa mea. Timp de cateva zile, vocea ratiunii s-a facut auzita cu mare greutate. Nu-i treaba mea sa cercetez cat a fost incitare, diversiune, manipulare si cat reactie sincera. S-o faca altii. Ma incearca insa o tristete vazand ca nimeni nu a avut rabdarea sa citeasca noile modificari ale legii, si aproape toti cei care m-au insultat au facut-o preluand, ca un ecou, informatii false cu privire la libertatea de exprimare", a scris liderul PSD pe Facebook, potrivit Mediafax.

Dragnea afirma ca unele informatii false au fost puse in circulatie de partidele de dreapta si ca unele institutii de presa "au ignorat pur si simplu realitatea si au intrat in logica de campanie electorala". Liderul PSD le multumeste celor care au sustinut proiectul de lege "cu riscul de a se expune valului de injurii" si considera ca ca prejudecatile politice "cum este aceea ca Liviu Dragnea sau PSD sunt aparatorii comunismului conduc inevitabil la rastalmaciri si la greseli dureroase".

"Le multumesc tuturor celor ce s-au exprimat, fiecare dupa cum a putut, in legatura cu aceasta lege. E dovada ca libertatatea si demnitatea preocupa societatea romaneasca intr-o masura sanatoasa. Societatea isi masoara, din cand in cand, limitele de expresie si de toleranta. Iar aceasta lege ne ajuta, la urma urmei, sa devenim mai toleranti", afirma Liviu Dragnea. In ultimele zile presedintele PSD s-a confruntat, pe pagina sa de Facebook, cu un val de opinii critice la adresa initiativei sale. Dragnea a ales sa stearga cea mai mare parte a acestor postari, pastrandu-le pe cele pozitive.



Citeste si