7 Aprilie 2016

Camera Deputatilor: Profesorii o sa primeasca cresterile salariale si sporurile restante din 2008-2011



Cadrele didactice vor beneficia de sporurile si cresterile salariale restante din 2008-2011, fara sa mai fie nevoie sa ceara, in instanta, aceste drepturi, conform unei legi adoptate de Camera Deputatilor.

Legea privind plata diferentelor salariale cuvenite personalului didactic, din invatamantul de stat, pentru perioada octombrie 2008- 13 mai 2011 urmeaza sa fie transmisa la promultare dupa ce a fost adoptata, conform Mediafax.

Plata acestor sume se va face anual, in mod esalonat, in transe trimestriale egale

Astfel, diferenele salariale vor fi pltite din sumele defalcate din TVA, pentru finanarea cheltuielilor de personal din unitțile și instituiile de învmânt preuniversitare de stat, precum i din bugetul Ministerului Educaiei i Cercetrii tiinifice, pentru personalul didactic din inspectoratele colare i din unitile aflate în subordinea acestora, în conformitate cu dispoziiile actelor normative care reglementeaz plata sumelor prevzute prin hotrâri judectoreti având ca obiect acordarea unor drepturi de natur salarial stabilite în favoarea personalului din instituiile i autoritile publice, potrivit proiectului de lege adoptat.



Citeste si