11 Aprilie 2016

Peste 700 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul Steaua-Dinamo



Peste 700 de jandarmi vor asigura masurile de ordine publica si siguranta spectatorilor ce vor fi prezenti la meciul din Steaua si Dinamo, care se disputa in aceasta seara, de la ora 20:30, pe stadionul Arena Nationala, anunta, intr-un comunicat oficial, Jandarmeria Capitalei.

Accesul spectatorilor in stadion se va face incepand cu ora 18.00 doar pe baza de bilete sau invitatii. Pentru a evita aglomeratia in jurul punctelor de intrare in arena, suporterilor le este recomandat sa vina din timp la stadion, incepand cu ora deschiderii portilor de acces, scrie Mediafax.

Fanii Stelei vor avea acces in stadion pe la intrarile situate pe Bulevardul Basarabia si strada Maior Coravu, iar intrarea din Bulevardul Pierre de Coubertin va fi rezervata doar suporterilor dinamovisti.

Jandarmeria Capitalei le recomanda suporterilor sa nu se implice in incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii si linistii publice, delimitandu-se de orice forma de violenta verbala sau fizica ce ar putea conduce la manifestari violente.

Sursa foto: Mediafax



Citeste si