Semnalarile cu privire la riscurile pentru populatie din cauza existentei unor niveluri crescute de radioactivitate la Muzeul National de Geologie din Bucuresti nu sunt intemeiate, anunta, marti, Institutul National de Sanatate Publica.

Precizarea vine dupa ce Gazeta Sporturilor a scris ca un raport din 2016 arata ca la Muzeul National de Geologie, situat in apropierea Pietei Victoriei, sunt radiatii de 20 si chiar de 100 de ori mai mari decat in zona interzisa de la Cernobil, sustinand ca documentul a fost tinut secret si ca angajati ai muzeului au probleme grave de sanatate, posibil si din cauza radiatiilor.

Institutul National de Sanatate Publica (INSP) anunta, marti, in contextul aparitiei in presa a unor informatii cu privire la existenta unor niveluri crescute de radioactivitate la Muzeul National de Geologie din Bucuresti, ca semnalarile cu privire la riscurile pentru populatia aflata in proximitatea Muzeului National de Geologie din Bucuresti nu sunt intemeiate, conform News.ro.

Potrivit INSP, raportul la care se face referire in presa aduce informatii cu privire la doua tipuri si niveluri reglementate de expunerea la radiatii ionizante, cea profesionala, pentru lucratorii expusi, si cea a populatiei. Astfel, Raportul se refera la conditiile de munca din cadrul Muzeului National de Geologie, fiind vorba de expunerea profesionala la radiatii ionizante in contextul masurilor ce trebuie luate de angajator pentru minimizarea expunerii la astfel de radiatii, nefiind un raport de sanatate publica.

"Conform legislatiei Romaniei si UE, nivelurile reglementate pentru expunerea profesionala sunt de 20 mSv/an, de 20 de ori mai mari decat nivelul de expunere a populatiei (1 mSv/an). In acest sens, desfasurarea activitatilor care presupun lucrul in medii de radioctivitate crescuta, poate avea loc doar cu autorizatie din partea CNCAN, iar lucratorii trebuie sa fie monitorizati dozimetric. Conform rezultatelor Laboratorului de Dozimetrie Individuala din cadrul INSP, dozele individuale incasate de personalul monitorizat (opt persoane) se afla sub limita de detectie. Ca urmare, nu se poate afirma ca exista o legatura cauzala intre desfasurarea activitatii din cadrul institutiei si patologia semnalata", a precizat sursa citata.

Citeste si:
Peste 31.500 de cazuri de infectare cu virusul Zika in Columbia
Peste 31.500 de cazuri de...

In ceea ce priveste expunerea populatiei, raportul evidentiaza faptul ca valorile de fond masurate in aer se inscriu in limitele normale ale radioactivitatii de fond din Bucuresti. "Mai mult, luand in considerare caracteristicile expunerii, inclusiv pentru exponatele cu radioactivitate crescuta fata de nivelul de fond, respectiv, caracterul ocazional si timpul limitat de stationare in perimetrul salilor muzeului nu sunt de natura a genera riscuri pentru populatie. In concluzie, semnalarile cu privire la riscurile pentru populatia aflata in proximitatea Muzeului National de Geologie din Bucuresti nu sunt intemeiate", mai spune conducerea Institutului National de Sanatate Publica.

Un raport din 2016 arata ca la Muzeul National de Geologie, situat in apropierea Pietei Victoriei, sunt radiatii de 20 si chiar de 100 de ori mai mari decat in zona interzisa de la Cernobil, scrie Gazeta Sporturilor, care afirma ca documentul a fost tinut secret si ca angajati ai muzeului au probleme grave de sanatate, posibil si din cauza radiatiilor.

In 22 aprilie 2016, la Muzeul National de Geologie de langa Piata Victoriei din Bucuresti, in doua zone se descopera radiatii intre de 20 de ori si de 100 de ori mai mari decat in zona interzisa de la Cernobil, in 12 mai fiind redactat si un raport in care sunt mentionate aceste date si sunt incluse si propunei de masuri, scrie GSP. Raportul este facut de Adriana Ion, fiind semnat si de catre Gavril Sabau, seful sectiei de Interes National de la Institutul Geologic al Romaniei, institut care are muzeul in subordine.

"Zona de depozitare a esantioanelor fosile (fragmente mamut) din curtea muzeului reprezinta o zona vulnerabila si susceptibila la perturbari semnificative ale fondului natural de radiatii, sursa fiind reprezentata de materialul fosil depozitat in conditii de insecuritate fizica si radiologica totala”, se arata in document.

Citeste si:
Noaptea Muzeelor, un magnet pentru bucuresteni
Noaptea Muzeelor, un magnet...

Jurnalistii de la Gazeta Sporturilor sustin ca muzeul detine fosilele a doi mamuti, unul fiind expus la etajul trei al cladirii, iar un altul fiind depozitat sub o prelata, in curte, fara vreo semnalizare cu privire la radioctivitate. Acelasi raport de de radiometrie ar mai releva ca "cea de-a doua zona identificata ca avand risc radiologic semnificativ este pivnita muzeului, localizata in curtea interioara, folosita ca depozit de minerale ce au continuturi semnificative de elemente radioactive”.

”Usa permite infiltrarea apei pluviale in vestibul si determina conditii de umiditate atmosferica ridicata in interiorul pivnitei. In pivnita (incinta betonata) esantioanele radioactive sunt depozitate haotic (in lazi de colectie, confectionate din lemn, dispuse in stive, nu exista o evidenta a materialelor depuse, care sa indice provenienta, mineralogia si nici o etichetare corespunzatoare a acestora), ceea ce face imposibila identificarea cu usurinta a esantioanelor”, mai scriu autorii documentului, conform Gazetei Sporturilor.

”In cazul pivnitei, ca si in cazul mamutului, pe langa efectul distructiv al radiatiilor gamma generat de expunerea externa, trebuie avute in vedere si emanatiile de radon, care contribuie suplimentar la iradierea personalului expus”, mai releva documentul, consemnand si ca ”in zona de depozitare ajunge la variatii intre 4.000 – 21.680 μSv/h, iar aceasta doza insumata este efectul depozitarii necorespunzatoare a materialelor amintite”.

In termeni stiintifici, intensitatea totala a radiatiei gama este exprimata sub forma de echivalent de doza ambientala ”sievert – μSv/h”. In pivnita cu minereuri, debitul radioactivitatii e de 10 ori mai mare decat in zona mamutului din curte, intre "4.000 si 21.680 μSv/h!”, in conditiile in care la Cernobil radiatiile sunt de peste 200 μSv/h, precizeaza jurnalistii de la Gazeta Sporturilor.

Citeste si:
Atac la profesorii spagari: solicitarile nelegitime pot fi...
Atac la profesorii spagari:...

Intr-o discutie cu acestia, directoarea muzeului, Rodica Tita, sustine ca a consultat raportul si ca nivelul radiatiilor "este in regula". La insistentele ziaristilor legate de raport si de masuratori, replica acesteia este: "Stiti, eu oricum voi fi, probabil, inlocuita, sa se ocupe cei care vor veni! Nu ma mai intereseaza acum!". In fata argumentului ca este vorba despre lucruri care s-au intamplat in mandatul ei la conducerea institutiei, replica lui Tita este: "De 25 de ani nu s-a schimbat nimic, cu nicio conducere".

In urma acestei situatii, tot mai multi angajati se imbolnavesc de cancer sau reclama probleme grave de sanatate, mai arata GSP. ”Zece dintre noi au cancer, ne cad parul si dintii”, spune unul dintre angajatii muzeului, care doreste sa ramana anonim, citat de Gazeta Sporturilor.

“Stim cu totii ca oamenii, angajatii muzeului, se imbolnavesc. Exista si un depozit de material radioactiv extrem de periculos, pentru ca nu este protejat conform unor standarde. Dar probleme sunt si in sali. Unele probe radioactive sunt tinute in borcane”, sustine Costina Surdu, economist in Institutul Geologic.

De altfel, angajatii au trimis in 1 februarie o sesizare anonima si ministrului Cercetarii, Serban Valeca, reclamand ca raportul este tinut secret de catre directoarea muzeului Rodica Tita, care ”nu a luat masuri de protectie, iar banii au fost cheltuiti preferential, pe achizitii nesemnificative”, ei invocand si problemele de sanatate ale unora dintre colegii lor. Oamenii de la muzeu sunt insa sceptici cu privire la demersul lor, tinand cont de faptul ca actuala sefa de cabinet a ministrului este Simona Malureanu, care a fost in 2015 directoare a Institutului Geologic, care are in subordine muzeul.

Gazeta Sporturilor mai noteaza ca a primit informatia ca Gabriel Bindea, directorul Institutului Geologic Roman, de care apartine si Muzeul de Geologie, a fost destituit in urma doua zile, dupa ce in cadrul institutiei s-a aflat ca jurnalistii finalizeaza documentarea si vor publica investigatia. Acesta este, alaturi de directoarea Muzeului, Rodica Tita, unul dintre cei careau ascuns raportul de sanatate publica, scriu ziaristii.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Viorel Cataramă anunţă că merge sâmbătă în Piaţa Victoriei să protesteze
Setari Cookie-uri