3 Iulie 2017

Timis: O tona si jumatate de peste mort, scos dintr-o balta din judet. Din cauza caniculei, pestii au ramas fara oxigen



Localnicii din orasul Sannicolau Mare, judetul Timis, au scos o tona si jumatate de peste mort, majoritatea de dimensiuni mari, dintr-o balta de pescuit. Din cauza caniculei, pestii au ramas fara oxigen si s-au sufocat, iar pompierii au intervenit cu motopompe pentru oxigenarea apei.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ”Banat” al judetului Timis, Bogdan Mutu, a declarat ca pompierii au intervenit, sambata, pentru salvarea unor pesti dintr-o balta de pescuit din orasul Sannicolau Mare, potrivit News.ro.

”Localnicii au observat ca mai multi pesti plutesc pe o balta de pescuit din Sannicolau Mare si s-au mobilizat pentru adunarea acestora. Pestii morti, majoritatea de dimensiuni mari, au fost dusi cu carute trase de cai in pubele puse la dispozitie de autoritatile locale. O tona si jumatate de peste mort a fost adunat din balta, iar pompierii au fost solicitati sa intervina pentru oxigenarea apei”, a declarat Bogdan Mutu.

Potrivit acestuia, pompierii au intervenit cu doua motopompe de capacitate mai mica si o a treia de capacitate mare care a fost adusa de la Timisoara.

In urma interventiei pompierilor, pestii de dimensiuni mai mici au fost salvati. Se pare ca din cauza caniculei a scazut nivelul de oxigen din apa, mai ales ca in balta vegetatia este foarte putina, iar pestii s-au sufocat.

Au fost luate probe din balta, dar si din pestii morti, iar Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis va stabili exact care a fost cauza incidentului.



Citeste si