Elevii vor studia in scoli si licee despre Constitutia Romaniei, procesul legislativ, functionarea sistemului judiciar, elemente de baza ale dreptului civil si penal, dar si despre combaterea coruptiei, in urma unui protocol incheiat intre Ministerul Justitiei, Ministerul Educatiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Inalta Curte de Casatie si Justitie si Ministerul Public.

Ministerul Justitiei a anuntat, duminica, semnarea unui protocol care vizeaza organizarea cursurilor de educatie juridica in scoli, potrivit News.ro.

”Educatia juridica in scoli va fi adaptata, potrivit prezentului protocol, la realitatile cu care se confrunta elevii zi de zi. Ei isi vor cunoaste mai bine drepturile, dar si obligatiile de cetateni. Conceptul de educatie juridica in scoli este menit sa promoveze statul de drept si democratia in societate, in general, si in randul tinerelor generatii, in special, prin comunicarea de notiuni de educatie juridica adaptate la nivelurile de invatamant primar, secundar si liceal, intr-o maniera atractiva care sa contina informatii relevante pentru elevi si profesori”, anunta Ministerul Justitiei.

Printre domeniile care vor face obiectul educatiei juridice in unitatile de invatamant preuniversitar sunt: Constitutia Romaniei, drepturi, libertati si indatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea si functionarea sistemului judiciar, elemente de baza ale dreptului civil si penal, formele raspunderii juridice, unele aspecte privind organizatii si relatii internationale sielemente de prevenire si combatere a coruptiei.

Educatia juridica in scoli va sustine, totodata, implicarea altor parteneri ai justitiei in acest demers - institutii si autoritati publice cu relevanta pentru domeniul justitiei, reprezentanti ai profesiilor liberale precum: avocati, notari publici, executori judecatoresti, mediatori, practicieni in insolventa, precum si reprezentanti ai societatii civile care sunt invitati sa adere la obiectivul promovarii educatiei juridice in unitatile de invatamant preuniversitar.

In cadrul programului de educatie juridica in scoli, pe langa partea teoretica, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justitiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autoritati si institutii publice cu relevanta pentru domeniul justitiei, precum si la instante si parchete.

Potrivit oficialilor Ministerului Justitiei, incheierea protocolului pentru educatia juridica in scoli este unul dintre demersurile importante pentru instruirea tinerilor, alaturi de programele de internship si stagiile de practica organizate in cadrul institutiei.

Sursa foto: Chinnapong/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri