Numarul pacientilor romani care sufera de afectiuni cardiovasculare, hepatice si diabet este foarte mare, Romania aflandu-se pe primul loc in Uniunea Europeana in ceea ce priveste rata mortalitatii cauzate de bolile cardiovasculare si tot pe prima pozitie la numarul cazurilor de hepatita C, dupa cum indica datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

In aceste conditii, privim curiosi catre locuitorii tarilor cu cea mai mare speranta de viata, mai ales ca afectiuni precum diabetul sunt considerate boli ale stresului si alimentatiei, iar in cazul unui accident vascular, factorii de risc sunt legati de un stil de viata nesanatos, din care fac parte alimentatia incorecta, fumatul, excesul de alcool si somnul insuficient.

Ce fac diferit locuitorii din Okinawa (Japonia), Icaria (Grecia), Sardinia (Italia) sau Loma Linda (California), locurile de pe Glob incluse in asa numita “zona albastra”, unde sunt atinse cele mai inaintate varste?

In Sardinia, de exemplu, in zona fostei provincii Ogliastra, numarul barbatilor care ating suta de ani este foarte ridicat, in timp ce pe insula Okinawa, longevitatea extraordinara pare a fi mai ales privilegiul femeilor.

Dincolo de datele genetice, speranta de viata foarte mare inregistrata in aceste zone este strans legata de stilul de viata adoptat, influentat la randul lui de ceea ce se cultiva aici. Iata care sunt cateva dintre cele mai importante obiceiuri ale localnicilor:

1. Dieta mediteraneana - S-a tot vorbit despre beneficiile acestui tip de alimentatie, care umple farfuria cu legume, alaturi de grasimi sanatoase (mononesaturate). Pot fi consumate legumele si fructele de sezon, uleiul de masline, carnea de peste si de pui, fructele de mare, branzeturile slabe, leguminoasele (mazare, fasole, naut), cerealele integrale, nucile, alunele si semintele. Studiile arata ca o astfel de dieta previne bolile cardiovasculare si reduce nivelul colesterolului “rau”, fiind asociata, potrivit unor cercetari mai noi, si cu sanatatea creierului.

2. Dieta japoneza - Locuitorii din Okinawa includ in alimentatie cartofii dulci, soia, pepenele amar (goya), turmericul si pelinul negru, dar mai au si alt obicei important: nu se ridica niciodata de la masa satui, ci dupa ce au consumat aproximativ 80% din continutul farfuriei.

3. Dieta vegetariana - Locuitorii din Loma Linda, California, una dintre localitatile cu cea mai mare speranta de viata din lume, nu consuma carne si prefera somonul, avocado, nucile, mazarea, fasolea, faina de ovaz, laptele de soia si painea integrala. Din stilul lor de viata fac parte insa si reuniunile cu intreaga comunitate, fiind o zona cu puternice influente religioase.

4. Sportul si activitatile comunitare sunt de asemenea legate de un trai sanatos, daca ne uitam la cum isi petrec timpul locuitorii peninsulei Nicoya, din Costa Rica, o alta regiune aflata in “blue zone” pentru numarul mare de persoane care ating varsta de 100 de ani.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri