E foarte greu de facut un rezumat al studiilor si specializarilor pe care Maria Bostenaru Dan le-a obtinut, in ultimul deceniu, la universitati de top din Europa. M-am uitat cu atentie pe profilul ei de Linkedin si am incercat sa fac un rezumat al studiilor si specializarilor, dar nu am reusit. Daca le-as enumera aici, as putea scrie un articol doar din asta. Maria are un background academic de-a dreptul impresionant, ce include studii de master, doctorale sau post-doctorale. In prezent este cercetator la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, din Bucuresti, si vorbeste, intr-un interviu acordat wall-street, despre experientele sale si cum se vede Romania, astazi.

Interesul Mariei pentru a studia in strainatate a venit intr-o excursie la tara, petrecuta cu cativa prieteni din copilarie, etnici germani, care lucrasera si in Germania. Anterior, primise o invitatie de a fi student oaspete in Norvegia, la o prietena, insa ar fi insemnat sa piarda un an in Romania. Asa ca a aplicat la bursele de la Universitatea de la Karlsruhe si a fost admisa.

O diferenta importanta intre sistemul de invatamant german si cel romanesc este ca primul este foarte liber, se considera ca se invata pentru formare, nu doar pentru o diploma. “A doua diferenta este ca acolo diploma este o garantie a excelentei. Cine nu este foarte bun nu promoveaza, materia este foarte stufoasa si in detaliu si necesita multa motivare”, explica Maria Bostenaru-Dan.

In prezent, nu aplica activ la posturi din afara tarii, dar spune ca i-a placut foarte mult sa traiasca in Germania, in primul rand datorita mediului social si a deschiderii oamenilor. In ceea ce priveste planurile de viitor, isi doreste sa continue in directia inceputa, de “digital humanities” si chiar sa plece la bursa in Venetia si Washington.

Asadar, dupa multi ani de studii in afara tarii, lucreaza in Romania. Ce simte ca nu ii ofera tara noastra. Un lucru simplu, ne explica tanara: “Toata lumea munceste foarte mult si este axata pe performanta, nu se fac lucrurile din placere si ca atare nu sunt inteleasa”.

Ne lipsesc locurile de munca pentru cei de pregatire

In discutia despre fenomenul migrationist din Romania, Maria remarca faptul ca nu pleaca atat de multi tineri, ci oameni cu experienta in diverse domenii, cum ar fi agricultura, ingrijire de batrani si altele.

“Si daca in cazul universitatilor, locurile de munca din afara tarii sunt limitate, in celelalte nu sunt. Cred ca se vad cazurile de succes din meseriile care se cauta si se crede ca in orice meserie in strainatate sunt mai multe sanse de succes, dar constat deja, privind la asociatia bursierilor Marie Curie, ca multi tineri excelenti merg din serviciu precar in serviciu precar. Problema e ca tinerii nu au sanse foarte bune, iar lamentarea cu imbatranirea populatiei este falsa. Nu tinerii lipsesc, ci locurile de munca pentru cei cu pregatire”, a mai declarat aceasta.

Astfel, o solutie ca tara noastra sa isi poata pastra elitele ar putea fi o apreciere mai mare a valorii si mai putina importanta acordata relatiilor.
Practic, tot legat de valori este si lucrul pe care Maria l-ar schimba maine, in Romania, daca ar putea: “As vrea ca in alegerea prieteniilor sa nu conteze atat statutul social, cum a fost si inainte de a pleca in strainatate. Am fost plecata 12 ani si cand m-am intors conta cartierul, meseria parintilor, locuinta etc. In strainatate nu am simtit aceste lucruri, stateam la camin, nu exista diferentiere intre studenti si era mai mult spirit comunitar”.

Romania are si lucruri bune. Unul dintre acesta ar putea fi existenta multor locuri de munca stabile in universitati si institute de cercetare, lucru care in strainatate este extrem de greu de obtinut si doar la varste inaintate.

Cum se vede viitorul Romaniei?

Din afara granitelor, cel putin pentru strainii cu care Maria interactioneaza, Romania nu este extrem de atractiva.

“Din pacate, cei pe care ii cunosc nu sunt interesati sa vina nici ca turisti in Romania. In general, cred ca este nevoie sa invatam mai mult in Vest si sa aplicam aici. Am auzit des si ca suntem intr-o perioada de tranzitie si ca entuziasmul ar trebui sa fie mare ca dupa razboi in restul Europei, pentru ca se reconstruieste tara. Mai exista si opinia ca este nevoie de intelectuali, ca aceasta e valoarea de baza a tarii”, a explicat aceasta.

In ceea ce priveste viitorul tarii, asteptarile sale sunt mixte. Pe de o parte, crede ca bunastarea va creste. Pe de alta parte, nu este convinsa ca vom reusi sa revigoram industria si sa nu ne mai bazam doar pe consum, fiind o piata de desfacere a celor din vest.

Maria Bostenaru-Dan a fost recent premiata de Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS), la categoria „Cel mai bun student al anului din Europa - Post-Universitar”.

Sursa foto: abc1234 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri