Fostul director a Nuclearelectrica SA, Pompiliu Budulan. este urmarit penal de procurorii DNA Ploiesti sub control judiciar pentru luare de mita, acesta fiind acuzat ca a primit de la reprezentantii unor firme de software aproape trei milioane de euro in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presa al DNA, in perioada 2009-2010, inculpatul Pompiliu Budulan, in calitate de director general al SN Nuclearelectrica SA, a pretins, pentru sine si pentru formatiunea politica aflata la guvernare, de la reprezentantii a doua firme de software un procent de 10% din valoarea facturilor emise catre societatea nationala pentru serviciile prestate, din care a primit, in perioada iunie 2009 - decembrie 2011, suma totala de 6.492.589,16 lei (echivalentul a 1.536.743,86 euro), dar si un procent de 10% din valoarea a doua contracte, din care a primit, in perioada 2010 - decembrie 2011, suma totala de 5.213.282 lei (echivalentul a 1.250.188 euro).
"Banii respectivi au fost pretinsi si primiti de inculpat in legatura cu indeplinirea indatoririlor sale de serviciu ce vizau atribuirea si derularea in bune conditii a contractelor incheiate de cele doua firme cu societatea pe care o conducea", arata sursa citata.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: