26 Martie 2018

Primaria Capitalei ofera radiografii pulmonare gratuite pentru bucuresteni



Primaria Capitalei, prin Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), initiaza o campanie de prevenire si constientizare a riscului raspandirii TBC, care se va desfasura timp de trei luni, scrie Agerpres.

Astfel, bucurestenii isi pot face radiografii pulmonare gratuit, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de luni, la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa si la Spitalul Clinic Coltea. Programarile se pot face la 021.255.5405 int. 3161, pentru Spitalul Clinic Nicolae Malaxa si la 021.3874366, pentru Spitalul Clinic Coltea, se arata intr-un comunicat transmis AGERPRES.

In cazul unui diagnostic pozitiv, pacientii vor fi indrumati pentru consult de specialitate si tratament specific la Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Stefan si la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Tropicale Dr. Victor Babes.

''De asemenea, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta Impotriva Tuberculozei, anuntam proiectul de infiintare a unui Dispensar TBC, in sectorul 2, pe Sos. Pantelimon, intr-un sediu modernizat si dotat la cele mai inalte standarde. Aici vor fi relocate dispensarele din sectoarele 1 si 2 si vor exista cabinete atat pentru copii cat si pentru adulti. Pacientii vor beneficia de servicii de imagistica si radiologie, complexe si de ultima generatie. In plus, diagnosticarea tuberculozei se va face mult mai rapid decat pana acum'', precizeaza ASSMB.

Acest proiect se afla pe ordinea de zi a viitoarei sedinte de Consiliu General al Municipiului Bucuresti.



Citeste si