10 Mai 2018

Sindicatele din Sanatate renunta la greva de pe 11 mai, dupa semnarea unui acord cu Executivul



Ministrul Sanatatii a anuntat, dupa 12 ore de negocieri cu Sanitas, ca legea salarizarii va fi modificata pentru deblocarea situatiei din sanatate. De asemenea, sindicatele au declarat ca nu vor continua cu greva generala de pe 11 mai, scrie Digi24.

Dupa discutiile cu ministrul Sanatatii si semnarea unui acord cu Executivul, reprezentantii Federatiei Sanitas au anuntat ca au decis sa renunte la organizarea grevei generale care era programata in 11 mai.

Anuntul a fost facut de catre liderul Sanitas, leonard Barascu, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, si ministrul Muncuii, Lia Olguta Vasilescu, la finalul negocierilor de la Guvern.

El a precizat ca federatia a incheiat un acord in sapte puncte cu Executivul.

Legea Salarizarii, aplicata subiectiv de spitale

Ministrul Sanataii, Sorina Pintea, a anuntat ca s-a ajuns la concluzia ca legea salarizarii si regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv de catre spitale si ca s-a decis modificarea legii salarizarii, fara insa a fi modificata plafonarea sporurilor la 30%.

Ministrul Sorina Pintea a amintit despre discutiile premierului Viorica Dancila cu managerii de spitale, care au facut propuneri pentru deblocarea situatiei din sanatate, propuneri care au fost discutate astazi cu sindicatele.

"S-a ajuns la concluzia ca legea salarizarii si regulamentul sporurilor s-au aplicat subiectiv de catre spitale", a spus Sorina Pintea, dand exemplul spitalelor judetene din Arad si Focsani, unde pentru mare parte din angajati veniturile au scazut.

Ministrul Sanatatii a anuntat, intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu si de catre liderii Sanitas, ca s-a decis modificarea legii salarizarii, fara a modifica insa plafonarea sporurilor la 30 la suta.

Ce prevede acordul in sapte puncte

- acordarea unei sume compensatorii pentru totii angajatii din sistemul sanitar care au inregistrat diminuari de venituri nete fata de nivelul lunii februarie 2018, suma compensatorie urmand sa acopere integral diferenta.

- pastrarea actualelor limite prevazute in Regulamentul de sporuri in vigoare, cu garantarea pragului minim.

- crearea posibilitatii depasirii procentului de 30% prevazut in art. 25, alin. 1 si 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judetene de ambulanta si Serviciul de Ambulanta al Municipiului Bucuresti-Ilfov, in vederea asigurarii nivelului minim al sporurilor prevazute in actualul Regulament al sporurilor si stabilirea, prin hotarare de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai in cazuri bine fundamentate.

- excluderea sporului de garda din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevazut in art. 25, alin. 1 si 2, din Legea 153/2017.

- reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Munca.

- reformularea modalitatii de incadrare a directorului de ingrijiri, in sensul revenirii la forma initiala a Legii 153/2017.

- echivalarea functiilor de moase si surori medicale cu functia de asistent medical. Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda incepand cu luna mai 2018.



Citeste si