25 Iunie 2018

Incendiu la chiliile manastirii Sf. Mina din Rosiori, Suceava. Pagubele, semnificative



Pompierii intervin pentru lichidarea ultimelor focare in urma incendiului izbucnit duminica-dimineata, la Manastirea ''Sf. Mina'' din localitatea Rosiori, pagubele materiale produse fiind semnificative, a declarat purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, suprafata totala a cladirii cuprinse de flacari, unde sunt chiliile manastirii, este de circa 1.400 de metri patrati.

Un incendiu a izbucnit, duminica-dimineata, la chiliile Manastirii "Sf. Mina" din localitatea Rosiori, pentru stingerea focului intervenind 13 autospeciale, a informat ISU Suceava.

"In aceasta dimineata, in jurul orei 06.30, a fost anuntat un incendiu la chiliile manastirii Sf. Mina din Rosiori. La sosirea echipajelor de interventie, arderea se manifesta generalizat la corpul comun format din parter, etaj si mansarda. Pana in acest moment nu au fost inregistrate victime sau persoane surprinse in interiorul constructiei", potrivit ISU Suceava.

Reprezentantii ISU au mentionat ca incendiul a fost localizat si se actioneaza in prezent cu sapte autospeciale ISU Suceava, doua autoscari de lucru la inaltime, sase autospeciale ale serviciilor voluntare, la fata locului fiind si o ambulanta SMURD.

"Interventia este deosebit de dificila, din cauza suprafetei mari a constructiei, a necesitatii de lucru la inaltime si a fumului dens degajat din procesul de ardere", a spus purtatorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Galeata.



Citeste si