19 Septembrie 2018

Participantii la Initiativa celor Trei Mari infiinteaza reteaua Camerelor de Comert 3SI, pentru conectarea comunitatilor de afaceri



Reprezentantii Camerelor nationale de Comert din cele sapte tari participante la Initiativa celor Trei Mari (3SI) - Bulgaria, Croatia, Ungaria, Lituania, Polonia, Romania si Slovenia - s-au intalnit luni la Bucuresti, cu ocazia primei editii a Forumului de Afaceri al Initiativei celor Trei Mari, si au decis crearea retelei Camerelor de Comert 3SI, pentru sprijinirea activitatilor Forumului de Afaceri si conectarea comunitatilor de afaceri din regiune.

Reteaua va promova implementarea proiectelor prioritare de interconectivitate in zona Marii Baltice, Marii Adriatice si a Marii Negre, in special in domeniul digital, al transporturilor si al energiei. Proiectele pot fi cele existente sau altele noi, prin atragerea de noi oportunitati de afaceri, inclusiv investitii, conform Agerpres.ro.

Obiectivul retelei este de a coopera cu statul gazda in organizarea anuala a Forumului de Afaceri al Initiativei celor Trei Mari, in marja summitului 3SI, si de a actiona in concordanta cu obiectivele generale stabilite la reuniune.

Reteaua va implementa si va promova obiectivele economice 3SI, in linie cu politicile UE, in cooperare cu Asociatia Camerelor Europene de Comert si alte organizatii UE care sprijina mediul de afaceri.

Va fi acordata o atentie sporita zonelor cu potential ridicat, cum ar fi IMM-urile, tinerii antreprenori, start-upuri si incubatoarele de afaceri, prin facilitarea schimbului de know-how in randul participantilor.

Membri retelei vor actiona impreuna pentru obtinerea sprijinului financiar din partea UE si a altor organizatii financiare pentru proiectele comune.

Initiativa celor Trei Mari este o platforma politica flexibila si informala, la nivel prezidential, care reuneste cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate intre Marea Baltica, Adriatica si Marea Neagra - Austria, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia. Primele doua summituri ale Initiativei au avut loc la Dubrovnik, in 2016, si Varsovia, in 2017.

In marja summitului de la Bucuresti are loc prima editie a Forumului de Afaceri al Initiativei celor Trei Mari, co-organizat de Administratia Prezidentiala a Romaniei si Camera de Comert si Industrie a Romaniei, in cooperare cu Consiliul Atlantic al Statelor Unite si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.



Citeste si