8 Octombrie 2018

De Ziua Educatiei, inspectoratele scolare au trecut la disponibilizarea profesorilor



Ca urmare a Ordinului Ministrului Educatiei nr.4884/2018, inspectoratele scolare din Romania s-au mobilizat pentru taierea a peste 4.000 de posturi, fiind vorba atat de personal didactic de predare, cat si de personal didactic auxiliar si nedidactic, noteaza realitateademures.net.

Numai in judetul Mures vor fi desfiintate 104 posturi, dupa cum a confirmat Inspectorul Scolar General al judetului Mures, prof. Ioan Macarie, pentru realitateademures.net.

"Cifra de 104 inseamna fie posturi neocupate, care urmeaza a fi desfiintate, fie concedieri ale personalului didactic sau nedidactic si auxiliar, eventual prin comasarea unor scoli. Suntem in faza de centralizare a datelor primite de la unitatile de invatamant si vom decide zilele viitoare la ce solutii vom apela. Cert este ca va trebui sa ne incadram in cifra maxima de 8.512 posturi aprobate pentru judetul Mures”, a declarat Ioan Macarie.

Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” se lupta cu Guvernul

Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” i-a cerut premierului sa blocheze ordinul Ministerului Educatiei altfel, in caz contrar, sindicalistii vor da in judecata ministerul.

“In conditiile in care doamna prim-ministru nu va lua masuri pentru blocarea aplicarii ordinului, Federatia Sindicatelor din Educatie «Spiru Haret» va actiona in judecata MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, FSE «Spiru Haret» va asigura asistenta juridica tuturor colegilor care ar urma sa fie disponibilizati”, a declarat Marius Nistor, presedinte FSE „Spiru Haret”.

Potrivit sursei citate, FSE „Spiru Haret” a atentionat inca de luna trecuta ca fondurile alocate pentru plata salariilor in sistemul de invatamant preuniversitar nu ajung pana la sfarsitul acestui an, iar MEN incearca, prin diverse metode – mai mult sau mai putin legale – si prin presiuni asupra inspectorilor scolari generali si directorilor, sa faca economii.

FOTO: adresa trimisa de Inspectoratul Scolar Judetean Mures directorilor unitatilor scolare de invatamant preuniversitar de stat, pentru realitateademures.net.



Citeste si