„Dupa parinti, profesorii reprezinta cel mai important factor in modelarea personalitatii unei persoane. Pe langa rolul de expert in ceea ce priveste pregatirea elevului in diferite domenii profesionale, profesorul este un antrenor personal, fiind privit drept un exemplu de lider, model demn de urmat sau chiar un mentor”, relateaza Leszek Wacirz, country manager Nestle Romania.

De fiecare data cand sunt intrebat despre experientele mele din scoala imi amintesc cu drag de momentele frumoase pe care le-am trait, de oamenii pe care i-am intalnit si alaturi de care am crescut si nu in ultimul rand de profesorii minunati care au avut rabdarea de a-si lasa amprenta asupra educatiei noastre. Cred cu adevarat in faptul ca predatul este o arta care, pe langa cunostintele necesare, necesita pasiune, dedicare si devotament. Pe parcursul scolii exista momente cheie care duc la formarea si la succesul nostru in viata, iar mie mi-a placut mereu sa fiu inconjurat de oameni dornici sa imi arate ca nu exista limite si ca suntem capabili sa facem totul. Trebuie doar sa vrem sa facem.

Cred ca un profesor este persoana care formeaza viitorul tuturor si joaca un rol important in educatia noastra, asadar, tehnica de predare are o mare importanta. In cazul meu, profesorii au fost pasionati; au avut o misiune in dezvoltarea personalitatilor noastre. Nu doar ca veneau la serviciu, dar ne-au stimulat curiozitatea fireasca si ne-au ghidat. As descrie profesorul ideal ca fiind o persoana pasionata, dedicata, deschisa, inovatoare, dar si riguroasa. Cineva care insufla incredere si care are asteptari. Am fost suficient de norocos sa intalnesc astfel de profesori. Ei m-au inspirat sa-mi construiesc o filosofie de viata numita „Zis si facut”, o marca personala care ma ghideaza in tot ceea ce fac.

Amintindu-mi de copilarie, pot spune ca eram chiar bucuros sa ma intorc pe bancile scolii dupa vacanta de vara. Nu numai ca ma reintalneam cu prietenii si colegii, dar si pentru ca incepeam din nou sa joc baschet. In ceea ce ma priveste, educatia fizica era cea mai buna forma de a folosi energia pe care o aveam si datorita acestui lucru mi-am descoperit una dintre pasiuni: baschetul. Am pastrat intotdeauna echilibrul intre aceasta pasiune, matematica si limbi straine. Am tratat lucrurile cu seriozitate in ceea ce priveste acest sport si m-am dedicat astfel incat am obtinut primele rezultate importante ca jucator de baschet la echipa nationala de juniori a Poloniei. Aceasta pasiune m-a condus spre viata profesionala la Nestle, acolo unde am inceput sa lucrez cu aceleasi principii ca in baschet: jucand individual castigam doar lupte, dar jucand in echipa putem castiga razboiul. Asadar, astept mereu cu nerabdare sa creez echipe in loc sa actionez singur.

La Nestle contribuim la imbunatatirea calitatii vietii a miliarde de oameni din intreaga lume; incepand cu fermierii alaturi de care lucram, pana la indivizii si familiile care se bucura de produsele noastre, comunitatile in care actionam si mediul inconjurator de care depindem cu totii. Provocarile lor sunt si provocarile noastre, iar succesul lor este succesul de care ne bucuram impreuna. De multe ori actionam precum niste „profesori”, iar datorita faptului ca Nestle are o traditie indelungata in recrutarea tinerilor direct din scoli sau universitati, am dezvoltat doua programe: Nestle Needs YOUth si Alliance for YOUth.

Prin aceste doua initiative Nestle incearca sa ajute cat mai multi tineri care au terminat studiile sa isi gaseasca un loc de munca. Acestea includ practica – un factor esential si de succes in depasirea decalajului dintre scoala si locul de munca. „Alliance for YOUth” este un program lansat de Nestle in 2014 si se axeaza in principal pe dezvoltarea unei serii de initiative profesionale care ofera tinerilor experiente si stagii de practica. Companiile implicate in acest program isi mobilizeaza angajatii sa ajute tinerii sa se pregateasca pentru job-urile viitoare, oferindu-le sfaturi practice, informatii despre CV-uri si pregatirea pentru interviuri. Datorita succesului din prima editie, am hotarat sa continuam si in 2018 proiectul SUMMER’S COOL - o scoala de business dedicata tinerilor care doresc sa isi exerseze aptitudinile prin provocari menite sa ii ajute in dezvoltarea personala. Proiectul face parte din programul „Alliance for YOUth”, fiind un efort comun al mai mai multor companii din sectorul privat de a deschide noi oportunitati in randul tinerilor si de a se implica activ in educatia lor.

In acest sens, implicarea mea in aceste proiecte este strans legata de faptul ca, imi amintesc ca in studentie nu eram foarte incantat de faptul ca trebuia sa memorez si sa repet in loc sa acord mai multa atentie gandirii independente, concluziilor sau experientelor. Este o diferenta semnificativa intre atitudinea din trecut fata de scoala in comparatie cu cea de acum. Lumea ca atare era intr-o situatie complet diferita. Lucrurile se intamplau mult mai incet, fiind nevoie de multe interactiuni intre persoane si de adresari formale. Lumea de astazi este rapida si conectata - asteptarile sunt „usor” diferite – viteza si continutul domina. Asadar, schimbarea este buna si ii sfatuiesc pe toti tinerii sa o imbratiseze, deoarece este poate cel mai bun mod de a creste, de a evolua si de a descoperi punctele forte.

Acest articol face parte din proiectul “Inainte la Scoala” realizat de start-up.ro, wall-street.ro si kudika.ro. Intra aici ca sa vezi intreg proiectul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri