15 Noiembrie 2018

Salvati Copiii: Aproape 30.000 de copii, in fiecare an, sunt reintegrati in sistemul de scolarizare



Aproximativ 30.000 de copii din invatamantul primar si gimnazial abandoneaza scoala, copiii pe care Organizatia Salvati Copiii incearca an de an sa ii identifice si sa ii readuca in scoala, prin programele sociale si educationale, precum Festivalului Brazilor de Craciun, potrivit unui comunicat publicat de Salvati Copiii.

Editia a XVIII-a a Festivalului Brazilor de Craciun va avea loc in data de 6 decembrie la Stejarii Country Club si isi propune sa stranga fonduri pentru educatia scolara a 4.000 de copii, beneficiari ai programelor Scoala dupa Scoala.

In perioada 2010-2017, intre 25.000 si 35.000 de copii au abandonat, anual, invatamantul primar si gimnazial, conform statisticilor INS. In anul scolar 2016-2017, 26.850 de copii au parasit scoala primara si gimnaziala.

In ultimii 18 ani, Salvati Copiii Romania a readus in scoala 34.485 de copii din 36 de judete, dintre care in programe de tip Gradinita estivala - 7.556 de copii, in programe de tip Scoala dupa Scoala – 23.083 de copii, iar in programul A Doua Sansa – 3.846 de copii, reusind sa stranga cu ajutorul companiilor suma de 4.547.800 de euro.

Astfel, dintre copiii care au beneficiat de serviciile sociale si educationale ale gradinitelor estivale Salvati Copiii, aproape 93% sunt scolarizati, doar 2,39% dintre ei sunt in afara sistemului de invatamant de masa (scoala/gradinta), iar diferenta, de 4,78%, se afla in strainatate, in urma migratiei economice a parintilor.

In programul Scoala dupa Scoala, 92% dintre copii au inregistrat progrese scolare fata de situatia anterioara participarii la program, 45% dintre copiii beneficiari au inregistrat rezultate scolare bune si foarte bune, iar 20% dintre ei au obtinut premii la consursurile scolare.

In programul A Doua Sansa, in medie, 85% dintre copii au promovat cel putin un modul la sesiunile de examinare organizate anual.

Finantarea deficitara a invatamantului, multiplele reforme incepute si abandonate pe traseu au facut ca, in doar opt ani, costurile ascunse ale educatiei sa se dubleze: in medie, de la 1.490 lei per copil la 3.093 lei, potrivit ultimei cercetari realizate de Salvati Copiii Romania. Decontul il platesc parintii, iar copiii ai caror parinti nu au resursele financiare necesare sunt vulnerabilizati si discriminati din start, sustine organizatia.



Citeste si