"Peste 85% dintre locurile de munca ale anului 2030 nu au fost inca inventate, conform Institutului pentru Viitor (IFTF). Cum poate educatia sa pregateasca copiii pentru meserii care inca nu exista? Ce scoli am putea sa le oferim copiilor pentru a le asigura succesul in viitor? Cata vreme nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul, raspunsul este pur si simplu codificat in "metodologia invata sa inveti". Daca le dezvoltam copiilor abilitatile si dragostea de a invata si de a dobandi cunostinte, ei vor fi pregatiti sa faca fata oricaror provocari si sa navigheze cu incredere intr-o lume a transformarilor profunde si rapide", a declarat Yann Bidan, director general al Scolii Canadiene Maple Bear Europa Centrala si de Est.

Scoala Canadiana Maple Bear cauta parteneri pentru a infiinta scoli in Romania. "Maple Bear este in masura sa includa reglementarile locale in materie de educatie, oferind programe curriculare locale integrate, pe langa programul si metodologia canadiana. Astfel, deschidem mai multe optiuni educationale pentru elevii Maple Bear de la nivel local si international", a adaugat Yann Bidan.

In Romania, Maple Bear intentioneaza sa deschida 10 unitati scolare pentru invatamantul prescolar, primar si gimnazial, luand in calcul posibilitatea de a se extinde si in zona invatamantului liceal.

Sistemul de invatamant canadian se caracterizeaza prin: abordarea "Invata sa inveti" in locul unui simplu transfer de informatii care pot deveni rapid depasite sau irelevante; investitia consistenta in cadrele didactice si in formarea profesionala, care reprezinta fundamentul intregului sistem; o metodologie de predare care nu lasa pe nimeni in urma (peste 30% dintre elevii canadieni au ambii parinti nascuti intr-o alta tara. Copiii familiilor de imigranti nou-sositi sunt integrati suficient de repede pentru a avea performante la fel de bune cu cele ale colegii lor, intr-o perioada scurta de timp).

Cat timp isi petrece un elev...
Citeste si: Cat timp isi petrece un elev pentru temele de acasa

In clasamentul PISA, Canada ocupa locul sase, depasind toate tarile vorbitoare de limba engleza din lume (Regatul Unit care ocupa locul 23 sau SUA, de pe locul 31) si se situeaza inaintea liderilor economici si educationali din Europa (Franta de pe locul 25 sau Germania, de pe locul 13). In cadrul ultimei evaluari PISA, Romania ocupa locul 48.

Sursa foto: Shutterstock.com