Mai multe maternitati din regiunea Vest vor fi dotate cu aparatura medicala in valoare de 728.000 lei, ca urmare a unei investitii a Organizatiei Salvati Copiii.

Organizatia Salvati Copiii a demarat un plan complex de dotare a sectiilor de terapie intensiva neonatala din tara, unde aparatura medicala precara, acolo unde nu lipseste cu desavarsire, ingreuneaza munca medicilor si duce la adevarate drame: prematuri care nu supravietuiesc pentru ca nu s-a gasit pentru ei un incubator disponibil, se arata intr-un comunicat de presa.

Astfel, aparatura medicala necesara va ajunge la maternitatile si sectiile de terapie intensiva neonatala din judetele Timis, Arad, Caras-Severin si Hunedoara:

• Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Louis Turcanu Timisoara - un ecograf, in valoare de 180.747 lei
• Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Pius Brinzeu" Timisoara - Maternitatea Bega - o masa radianta, in valoare de 83.330 lei
• Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timisoara - Maternitatea Odobescu - un ventilator, in valoare de 184.200 lei
• Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad - un incubator si o lampa de fototerapie, in valoare totala de 53.436 lei
• Spitalul Orasenesc Moldova Noua, judetul Caras-Severin - un incubator de transport, in valoare de 47.000 lei
• Spitalul Judetean de Urgenta Resita, sectia pediatrie - un ecograf si un infuzomat, in valoare totala de 97.150 lei
• Spitalul Orasenesc Hateg, judetul Hunedoara: o lampa de fototerapie, o lampa UV pentru microflora, un neopuff, un analizor, un balon reanimare si un pulsoximetru, in valoare totala de 82.160 lei.

Mortalitatea infantila in...
Citeste si: Mortalitatea infantila in Romania, departe de media UE

Regiunea de Vest se remarca atat prin numarul mare de cazuri pe care le trateaza, cat si prin discrepanta dintre judete: in vreme ce Hunedoara are o rata a mortalitatii infantile sub media nationala, de 5,9 la mia de copii nascuti vii, Caras-Severin are o rata sever ridicata, de 10,4 la mie. Rata mortalitatii infantile este de 6,2 la mie in judetul Arad si de 7,5 la mie in Timis, unde maternitatile din Timisoara deservesc mai multe judete.

„Maternitatea Odobescu, sectie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timisoara, este cea mai mare si mai performanta maternitate de nivel III din vestul tarii. Aici ajung prin transfer nou-nascuti cu patologii grave din intreaga regiune, numarul nasterilor fiind cuprins intre 3.000-3.500 de nasteri pe an, cu un indicator de prematuritate de 12,2-12,5%. Din pacate, varsta de gestatie la care se nasc acesti nou-nascuti este din ce in ce mai mica, iar lupta pentru aceasta categorie de prematuri este din ce in ce mai dificila”, a explicat dr. Gabriela Olariu, Sef Sectie Neonatologie Maternitatea Odobescu.

Cazuri complexe din regiune ajung si la Sectia de Neonatologie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta ”Pius Brinzeu” Timisoara, denumita Spitalul Clinic „Bega” (Maternitatea „Bega”). Numai in anul 2018, aici au avut loc 2.712 nasteri. Dintre acestea, o pondere semnificativa o reprezinta nou-nascutii cu patologie si nou-nascutii prematuri care necesita tratament si spitalizare de lunga durata, de la sapte zile (pentru un nou-nascut la termen cu patologie minora) la 30-90 de zile (pentru un nou-nascut prematur). De asemenea, in unitatea de Terapie Intensiva Neonatala sunt tratati intre 200-250 nou-nascuti/an, ceea ce inseamna in medie 10% din numarul total de nasteri/an.

In acelasi timp, la Timisoara sunt oferite servicii medicale multiple copiilor cu varste intre 0-17 ani in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu”. Acesta este singurul spital din partea de vest a tarii care are serviciile necesare pentru abordarea complexa a copiilor bolnavi: pediatrie, traumatologie, chirurgie, neonatologie prematuri, pneumoftiziologie, neuropsihiatrie, otorinolaringologie, oftalmologie, recuperare fizica si nutritionala.

Una din cinci companii a...
Citeste si: Cate companii redirectioneaza 20% din impozitul pe profit?


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Tulcea-rata mortalitatii infantile de 5 ori mai mare decat in Capitala