4 Iunie 2019

Fundatia Orange ofera finantari de 250.000 de euro solutiilor pentru integrarea persoanelor cu deficiente de vedere si auz



Fundatia Orange ofera finantari de 250.000 de euro pentru institutiile publice si organizatiile nonprofit care propun proiecte ce ofera solutii, in special digitale, pentru integrarea persoanelor cu deficiente de vedere si auz, potrivit unui comunicat emis marti.

Institutiile publice si organizatiile nonprofit, precum asociatii, fundatii sau federatii, institutii educationale, institutii medicale, institutii culturale pot propune proiecte cu impact national si pe termen lung care sa ofere solutii, in special digitale, pentru integrarea persoanelor cu deficiente de vedere si auz. Proiectele se pot inscrie online pe www.finantare.fundatiaorange.ro pana la data de 27 iunie 2019.

Proiectele inscrise in concurs vor trece prin doua etape de evaluare: pre-evaluare de catre un forum consultativ format din experti in domeniu si beneficiari cu dizabilitati de vedere si de auz si o evaluare finala a Consiliului Director al Fundatiei Orange. Valoarea totala a programului este in acest an de 250.000 de euro si vor fi oferite trei tipuri diferite de finantare pentru: pana la doua proiecte colaborative de maximum 100.000 de euro fiecare ce abordeaza o problema de interes national, pana la doua proiecte de maximum 20.000 de euro pentru initiative ce se desfasoara intre 12 si 18 luni si pana la doua proiecte adresate local, fiecare cu o valoare maxima de 12.000 de euro.

Fundatia Orange extinde, astfel, sprijinul acordat persoanelor cu dizabilitati de vedere si/sau auz din Romania cu o noua runda de finantare, dupa ce, in ultimii sase ani, Fundatia Orange a sustinut peste 40 de proiecte asistive cu o componenta digitala, insumand o investitie de peste 1,8 milioane de euro prin Fondul de finantare „Lumea prin Culoare si Sunet”. Tehnologiile asistive ajuta persoanele cu dizabilitati sa se descurce in viata de zi cu zi, fie ca este vorba de mersul la scoala, o calatorie prin oras, o comanda la posta sau o vizita la muzeu.

Fundatia Orange este o organizatie non-profit, care in cei peste sase ani de activitate, a investit peste 6,5 milioane de euro in proiecte de educatie digitala pentru persoane defavorizate si in proiecte de sanatate, educatie, cultura in beneficiul persoanelor cu deficiente de vedere si/sau de auz, in scopul integrarii lor sociale.



Citeste si