Primaria sectorului 1 supune dezbaterii publice, pana pe data de 1 august, un proiect de hotarare care vizeaza implementarea procesului de bugetare participativa.

Proiectul poate fi consultat la aceasta pagina.

Astfel, se propune alocarea, incepand cu exercitiul bugetar al anului 2020, a 400.000 de euro pentru proiectele selectate in urma procesului de bugetare participativa.

Anual, in urma derularii procesului de bugetare participativa, vor fi selectate cel putin zece proiecte care vor fi cuprinse in bugetul de venituri si cheltuieli al Sectorului 1. Valoarea maxima a unui proiect va fi de 40.000 de euro.

Conform documentului supus dezbaterii publice, odata cu validarea proiectului pilot si operarea eventualelor ajustari de metodologie, suma alocata pentru bugetare participativa poate creste constant, pana la valori totale de: 3 milioane de lei in 2021, 5 milioane de lei in 2022, 10 milioane de lei in 2023.

Bugetarea participativa, alaturi de implementarea proiectelor, trebuie sa se desfasoare in limitele domeniilor de competenta ale Sectorului 1.

Propunerile de proiecte trebuie sa se incadreze intr-unul dintre urmatoarele domenii: infrastructura stradala (alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale); amenajare spatii verzi si locuri de joaca; mobilitate, transport alternativ, accesibilitate si siguranta circulatiei pe strazile din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1; amenajarea de spatii publice (mobilier urban, iluminat public); activitati educationale; protectie sociala; sanatate; activitati culturale; sport; protectia mediului, protectia animalelor, ecologizare.

Pot lua parte la procesul de bugetare participativa cetatenii care locuiesc, muncesc sau studiaza in sectorul 1 si au implinit cel putin 16 ani. Propunerile pot fi depuse si de grupuri de initiativa sau ONG-uri.

Comisia de evaluare a proiectelor va fi alcatuita din reprezentanti ai unor directii din primarie. Comisia isi rezerva dreptul de a optimiza proiectele propuse, atat prin imbunatatirea din punct de vedere tehnic, cat si prin estimarea eficienta a costurilor. Respingerea unui proiect de catre comisie se va motiva in scris.

Toate proiectele validate si optimizate de catre comisia de evaluare vor fi supuse votului online al cetatenilor. Votarea se va realiza pe o perioada de minimum 21 de zile. Pentru a limita votul multiplu, accesul cetatenilor pe platforma online se va realiza prin autentificarea prin cont unic de e-mail. Pentru cetatenii care nu au acces la internet, vor fi distribuite buletine informative cu rol de buletin de vot, care vor putea fi depuse in spatii special amenajate.

Selectia finala se va realiza dupa dezbaterea in cadrul intalnirilor publice cu cetatenii. Lista finala cu proiectele castigatoare va fi realizata prin combinarea votului online (80%) si a votului exprimat in cadrul intalnirilor publice (20%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri