22 Iunie 2019

Pericol in Bucuresti: schele smulse de vant dupa o vijelie de 10 minute. Primaria Capitalei: rafalele de vant au inregistrat si 36 km/h



Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) sustine ca rafalele de vant, care au inregistrat si 36 km/h, potrivit datelor oficiale, au facut ca schelele sa se desprinda de pe fatade si ca ploaia a cazut intr-o cantitate de peste 28 de litri pe metru patrat in zona Stirbei Voda, noteaza Agerpres.

"In aceasta dupa-amiaza, factori care nu puteau fi prevazuti au facut ca cele doua schele sa se desprinda de pe fatade. Ploaia care a cazut intr-o cantitate semnificativa, peste 28 de litri pe metru patrat in zona Stirbei Voda, intr-un timp foarte scurt, a ingreunat atat plasa de protectie, cat si schela metalica. Rafalele de vant, care au inregistrat si 36 km/h potrivit datelor oficiale, au facut ca schela sa se desprinda din ancore, acestea ramanand infipte in imobile. Precizam faptul ca nu au fost inregistrate victime sau pagube materiale. Societatea care are in proprietate ambele schele metalice s-a prezentat de urgenta la fata locului si a demontat toate elementele care puteau fi un pericol", se arata intr-o precizare transmisa de PMB.

De asemenea, alaturi de angajatii Companiei Municipale Consolidari Bucuresti a fost demarata o actiune de verificare a tuturor schelelor metalice si a plaselor de protectie montate pe cladiri incluse in programul de consolidari, mentioneaza sursa citata.

Conform acesteia, cele doua imobile care au fost afectate de "episodul de vreme severa" se afla in programul de reducere a riscului seismic derulat de Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic si Compania Municipala Consolidari.

"Ambele imobile se afla intr-un amplu proces de consolidare, iar schela metalica a fost montata pentru realizarea lucrarilor necesare la fatade. In cazul ambelor imobile, aceste schele metalice au fost montate de catre o firma specializata in acest domeniu, care este si proprietara schelelor metalice. Intre aceasta societate si Compania Municipala Consolidari Bucuresti exista un contract de inchiriere si mentenanta. Pentru montajul acestor schele au fost respectate normativele in vigoare, iar societatea care le are in proprietate detine toate autorizatiile necesare", precizeaza municipalitatea.

De asemenea, toate aceste schele sunt verificate dupa fiecare episod de vreme rea, mentioneaza PMB.

"Plasa imprimata (mesh) montata pe schela are, in primul rand, rol de protectie si este obligatorie in cazul santierelor aflate
in aglomerari urbane. Aceasta plasa nu a fost montata doar pentru a promova campania derulata de Primaria Capitalei, asa cum
tendentios se insinueaza", subliniaza sursa citata.

Conform acesteia, "episodul de vreme severa care a lovit in aceasta dupa-amiaza Bucurestiul" a afectat mai multe zone centrale.

Potrivit monitorizarii facute de Politia Locala a Municipiului Bucuresti, politiile locale de sector si ISUBIF, au fost raportate incidente in patru dintre cele sase sectoare. Astfel, s-au inregistrat copaci cazuti pe carosabil in mai multe zone din sectoarele 1 si 5, doua prisme publicitare au cazut peste masini in sectorul 3, iar in sectorul 4 au fost raportate acumulari de apa.

"Primaria Capitalei, prin Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic si Compania Municipala Consolidari Bucuresti, deruleaza cel mai amplu program de reducere a riscului seismic din ultimii 30 de ani. In acest moment, sunt incepute lucrari in cazul a aproape 200 de imobile, iar pana la sfarsitului anului vor fi incluse in program restul celor aflate in prima clasa de risc seismic", a adaugat PMB.



Citeste si