27 Iunie 2019

Cluj-Napoca introduce plata cu ajutorul cardurilor contactless in mijloacele de transport public



Cluj-Napoca introduce plata cu ajutorul cardurilor contactless in mijloacele de transport public, prin intermediul unei solutii implementate de primaria municipiului si compania locala de transport public, in parteneriat cu Banca Comerciala Romana si in colaborare cu Telekom Romania.

Potrivit unui comunicat al BCR, solutia de plata cu carduri contactless Mastercard si Visa, emise oriunde in lume, va fi disponibila incepand cu luna iulie in toate mijloacele de transport ale Companiei de Transport Public Cluj-Napoca (CTP).

"Pe langa celelalte forme de achizitionare a titlurilor de calatorie disponibile in acest moment, de la TVM-urile din cadrul sistemului de ticketing, prin SMS, mobilpay wallet, 24pay, precum si de la chioscurile de bilete, solutia de plata contactless a calatoriilor direct in mijlocul de transport va avea un impact pozitiv, mai ales in zona metropolitana a municipiului Cluj-Napoca. Totodata, prin aceasta metoda de achizitionare a biletelor, CTP urmareste reducerea numarului de calatori fraudulosi", a declarat Liviu Neag, directorul general al CTP.

Conform comunicatului, orice posesor de card bancar cu facilitate contactless, indiferent de banca emitenta din Romania sau din strainatate, va putea, astfel, sa-si achite imediat calatoria in Cluj-Napoca, prin simpla apropiere a cardului de aparatele disponibile in mijloacele de transport ale CTP, in mediu deplin securizat.

Solutia a fost implementata pe primele 50 de autovehicule, in regim de test, urmand sa fie instalata pana in august pe toata flota de mijloace de transport in comun ale CTP - autobuze, troleibuze, tramvaie si autobuze electrice.

Fiecare masina va dispune de cate doua validatoare de plata - in cazul celor scurte si cate trei validatoare de plata in cazul celor articulate.

"Tehnologia contactless se afla intr-un ritm accelerat de dezvoltare si este, in prezent, cea mai raspandita forma de plata electronica din Romania. Acest lucru denota o nevoie tot mai clara a clientilor pentru solutii de plata inovatoare. Ne bucuram sa gasim o astfel de deschidere la Cluj-Napoca, care se alatura astfel celorlalte orase in care calatoria cu mijloacele de transport in comun se poate realiza cu ajutorul cardurilor contactless. Vom investi in continuare in programul integrat Smart City si vom continua, alaturi de partenerii nostri, sa introducem solutii similare si in alte orase", a declarat Ciprian Nicolae, sef Departament Acceptare Carduri BCR.

Sistemul de plata contactless din mijloacele de transport ale CTP este extrem de simplu: calatorii trebuie sa apropie cardul bancar contactless de validatoarele din autobuze, dupa care vor primi imediat instiintarea de realizare a tranzactiei. Validatorul va elibera apoi o dovada de plata, pe care utilizatorul trebuie sa o pastreze pana la coborarea din mijlocul de transport. Calatoria achitata contactless in autobuz nu este comisionata si are acelasi tarif cu cel perceput prin alte metode de plata deja existente.

Sistemul propus de BCR a fost construit avand la baza arhitectura de functionare reglementata de Mastercard si Visa, astfel incat orice card emis oriunde in lume sub insemnele celor doua organizatii sa poata fi utilizat pentru plata calatoriilor.

Telekom Romania a pus la dispozitie infrastructura de POS-uri si imprimante pentru emiterea biletelor de calatorie, echipamentele de comunicatii 3G, a implementat sistemul intr-un mod integrat si va asigura mentenanta si service-ul pe toata durata proiectului.



Citeste si