8 Iulie 2019

Constanta: Unul dintre participantii la Neversea, un bucurestean de 34 de ani, a murit in timpul festivalului



Unul dintre participantii la festivalul Neversea care se desfasoara pe plaja Modern din Constanta, un bucurestean de 34 de ani, a murit, duminica seara, fiind gasit in stare de inconstienta, in apropierea uneia dintre cele cinci scene ale evenimentului, de catre un voluntar SMURD.

Potrivit Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) "Dobrogea", cadrele medicale ale unui echipaj de prim-ajutor au incercat in zadar resuscitarea barbatului, conform Agerpres.ro.

"Un voluntar SMURD a descoperit, in perimetrul festivalului, o persoana inconstienta. La fata locului a sosit imediat echipajul de prim-ajutor, care a inceput protocolul de resuscitare. Barbatul, in varsta de 34 de ani, nu a raspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a transmis ISU.

Din primele cercetari efectuate de politisti s-a stabilit ca pe trupul turistului nu sunt urme vizibile de violenta.

"In jurul orei 21,15, politistii au fost sesizati cu privire la faptul ca o persoana se afla decedata, in perimetrul festivalului. Deplasati la fata locului, politistii au identificat persoana in cauza ca fiind un barbat, in varsta de 34 de ani, din Bucuresti. S-au dispus masurile specifice pentru efectuarea cercetarii la fata locului. Din primele cercetari s-a stabilit faptul ca pe trupul neinsufletit nu sunt urme vizibile de violenta", a informat Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Constanta.

Politistii au intocmit un dosar de cercetare penala in acest caz, ancheta fiind efectuata sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta.

Festivalul Neversea, la care zilnic au participat zeci de mii de persoane, se desfasoara in perioada 4 - 7 iulie.



Citeste si