4 Octombrie 2019

Suspect pentru uciderea din Piata Constitutiei, eliberat mai devreme de PSD



Unul dintre cei suspectati ca ar fi ucis duminica un tanar în Piata Constitutiei a fost condamnat pentru o alta crima si eliberat în baza recursului compensatoriu, potrivit unor surse judiciare citate de Digi24. Peste 7.000 de criminali, violatori si talhari au fost eliberati în baza recursului compensatoriu, conform unui raspuns al Ministerului Justitiei la o interpelare adresata de deputatul PNL Florin Roman.

Zeci de perchezitii au avut loc vineri dimineata, în zona soselei Petricani - Lacul Tei, actiunea fortelor de ordine avand legatura cu conflictul de duminica noapte din fata Parlamentului, unde un barbat a fost ucis, iar altul a fost ranit.

Potrivit unor surse judiciare citate de Digi 24, anchetatorii au în acest moment doi suspecti, unul dintre ei avand o condamnare pentru omor si fiind eliberat în baza recursului compensatoriu. Aceleasi surse spun ca suspectul ar fi comis o alta crima în urma cu 11 ani, fiind implicat si atunci într-o bataie pe strada, în zona Petricani. El a fost condamnat pentru omor si a beneficiat de recursul compensatoriu, fiind eliberat mai devreme din penitenciar.

Amintim ca duminica noapte doua grupuri s-au batut cu bate si sabii în Piata Constitutiei, la fata locului fiind gasit de catre anchetatori si un pistol neletal. Un barbat a fost ranit, iar altul a ajuns în stare grava la spital.



Citeste si