La Antena 4 Ion Cristoiu, putin patat pe vesta sa maronie, se intreaba, retoric, “dar cine le-a dat tinerilor din acea noapte, acum 10 ani, flacaruile alea?!”. Gadea da aprobator din cap si, parand ca se uita in gol, spune ca procurorii sunt de vina, Basescu si apoi Iohannis. Sau invers. Oricum e totul un complot.

Au trecut 10 ani de la tragedia Colectiv. Presedintele Victor Ponta, flancat de ministrul Florian Bodog si de ministrul Gabriel Oprea dau o declaratie seaca despre cum fii si fiicele Romaniei nu vor fi uitati niciodata. Din spate, vorbind la telefon, se vede Raed Arafat. La un moment dat il pufneste rasul, dar, amintindu-si ca este in direct si filmat, isi compune o mimica grava.

Similara cu a generalilor si coloneilor din sala de conferinte, plini de epoleti si de pensii speciale.

In paralel, pe strada mohorata, cateva zeci de oameni se indreapta, cu candele in maini, catre fosta fabrica unde, in urma cu o decada, 64 de tineri si-au pierdut viata. Ei sunt flancati de circa o mie de jandarmi care ii obliga sa mearga cuminti, incolonati, ocolind bolarzii cenusii de pe trotuare.

Un poster gigant cu primarul Bucurestiului Gabriela Firea troneaza, ingaduitor, pe Magazinul Unirea, afisand un zambet perfect photoshopat.

O singura televiziune transmite de la fata locului, cu zoom catre o mama care, ingenuncheata, plange in hohote strangand din pumni neputincios.

Au trecut 10 ani de la una dintre cele mai mari tragedii de dupa 1990. De-a lungul anilor au mai aparut din neant cateva filmari din noaptea aceea, insa nici pana acum nimeni nu este vinovat. Din contra, toti cei implicati au primit sau si-au pastrat pozitiile in stat, continuand, ca intr-un meci sadic de ping-pong, sa-si arunce vina unul asupra altuia.

Ponta isi incheie cuvantarea cu o mima trista bine studiata, fix cand mama se ridica de pe caldaram, stergandu-si lacrimile cu maneca. El uita despre ce a vorbit imediat ce se sting camerele, ea nu o sa uite niciodata.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Ponta spune ca NU vom avea alegeri locale in doua tururi