Ministrul propus pentru portofoliul de la Mediu, Ape si Paduri, Costel Alexe, a afirmat, marti, in cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ca va dispune efectuarea unui audit asupra retelei de monitorizare a calitatii aerului.

"Este nevoie de modernizarea retelei de monitorizare a calitatii aerului si asigurarea raportarii prompte a datelor. Am de gand sa dispun un audit serios asupra acestei retele. Ea trebuie sa functioneze la perfectie, sa fie accesibila tuturor cetatenilor prin mai multe canale de informare si trebuie sa reactioneze automat ori de cate ori exista riscuri de poluare. Trebuie sa accesam fonduri europene pentru a imbunatati aceasta retea atat din punct de vedere al tehnologiei, cat si al accesibilitatii pentru cetatean", a precizat Alexe.

Acesta a adus in discutie si domeniul gospodariri apelor, unde a anuntat derularea unui amplu proces investitional, care vizeaza lucrari de aparare impotriva inundatiilor.

"In domeniul gospodaririi apelor, astazi la nivel national avem doar 57% dintre localitati racordate la reteaua de apa potabila si doar 52% grad de racordare la statii de epurare. Aici vorbesc despre asezari urbane de peste 2.000 de locuitori. Ca ministru al Mediului voi acorda o atentie sporita acestui subiect. Totodata, aici avem in vedere derularea unui amplu proces investitional care vizeaza lucrari de aparare impotriva inundatiilor", a precizat ministrul propus al Mediului, Apelor si Padurilor.

Ministrul propus pentru portofoliul Mediului, Apelor si Padurilor, Costel Alexe, a primit, marti, aviz favorabil din partea parlamentarilor din comisiile reunite de specialitate, cu 23 de voturi pentru, 5 voturi impotriva si 5 abtineri.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a anuntat, pe data de 24 octombrie 2019, componenta Cabinetului pe care il va supune votului Parlamentului. La Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a fost propus Costel Alexe.

Alexe, in varsta de 36 de ani, este presedintele filialei judetene a PNL Iasi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri