Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) va lansa un program de finantare care va ajuta proprietarii de case sa le eficientizeze din punct de vedere energetic, reducand consumul de energie si, implicit, emisiile de gaze cu efect de sera, a anuntat ministrul de resort, Costel Alexe.

Conform oficialului, programul va fi dezvoltat cu sprijinul asociatiilor de profil si institutiilor internationale si va avea cinci obiective majore. Astfel, primul obiectiv se refera la protejarea mediului, direct si indirect, scrie Agerpres.

"Cladirile sunt responsabile pentru 40% din energia consumata in Uniunea Europeana si 36% din emisiile de gaze cu efect de sera. In Romania, cifrele, conform asociatiilor de profil, sunt mai mari: 50%, respectiv 40%. Mai mult decat transportul, mai mult decat industria. De ce sa continuam sa aruncam in atmosfera aceste emisii, facand rau planetei si Romaniei? Nu in ultimul rand, acest program are in vedere sa protejeze padurile. Foarte multi oameni taie copaci pentru a-si incalzi casele. O casa care pierde mai putina caldura inseamna mai multi copaci salvati de la taiere", scrie Costel Alexe.

Ministrul Mediului precizeaza, totodata, ca prin acest program veniturile proprietarilor de case vor creste indirect, prin faptul ca vor plati facturi mai mici pentru incalzirea si racirea locuintelor.

"Sa nu uitam ca 1 roman din 5 nu isi poate incalzi adecvat locuinta sau are dificultati in a-si plati facturile, aflandu-se in situatie de saracie energetica. Spre exemplu, proprietarul unei case tipice termoizolate poate plati cu 1.500 - 2.000 de lei mai putin pe an. Suma poate creste, in functie de imobil si de solutiile folosite. Banii care raman in buzunarele oamenilor nu mai sunt pur si simplu 'aruncati pe fereastra'. Si acestea sunt doar beneficiile usor masurabile. O locuinta renovata energetic inseamna si o locuinta mai sanatoasa. Ganditi-va ca un copil care locuieste intr-o casa bine incalzita si bine ventilata isi reduce riscul de imbolnavire si va putea sa invete mai bine! Un adult care nu ingheata de frig sau nu se sufoca de cald e mai performant la munca si va avea mai putine zile de concediu medical. Si lista exemplelor poate continua. 1 euro investit in eficienta energetica produce alti 4 direct si din beneficii conexe", explica demnitarul.

Citeste si:
Programul ,,Rabla" incepe in martie. Crestere pentru masinile...
Programul "Rabla" incepe in...

Costel Alexe aminteste faptul ca, daca pentru reabilitarea termica a blocurilor sunt disponibile diverse programe de finantare, europene sau de stat, pentru casele individuale nu exista niciunul.

"Este nevoie de echitate, avand in vedere ca exista aproape 5 milioane de case", sustine oficialul. Un al patrulea obiectiv al proiectului de eficienta energetica, subliniat de ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, face referire la stimularea economiei.

"Sunt liberal, deci cred ca mediul poate fi protejat in acelasi timp cu asigurarea cresterii economice. Banii investiti in eficienta economica produc rezultate - raman sume mai mari in buzunarele oamenilor si sunt ajutate si industriile conexe, in primul rand industria constructiilor. De asemenea, ajuta si la crearea de noi locuri de munca. Citeam declaratia lui Adrian Joyce, seful campaniei Renovate Europe, care spunea ca eficienta energetica are potentialul de a deveni 'cel mai mare creator de locuri de munca la nivel european'", noteaza Costel Alexe.

Acesta a adaugat, de asemenea, ca, prin implementarea noului proiect, vor fi sprijinite eforturile Romaniei de a-si respecta angajamentele (inclusiv legale) luate la nivel European in materie de eficienta energetica si schimbari climatice.

Citeste si:
Campanie ampla de impadurire in Romania, demarata in 2020
Ministerului Mediului va...

"Recent, statele Uniunii Europene au adoptat Pactul Ecologic European prin care isi asuma lupta impotriva incalzirii globale, iar unul dintre instrumentele majore este renovarea energetica a cladirilor", afirma ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, Romania are termen, pana pe data de 10 martie 2020, pentru a transpune Directiva revizuita privind Performanta Energetica a Cladirilor prin care se obliga sa creasca nivelul de performanta energetica a imobilelor.

Datele publicate de Alexe arata ca Romania ar trebui sa reabiliteze energetic aproximativ 3% din cladiri anual, insa, in prezent, estimarile sunt de sub 0,5%.

Citeste si:
Alexe: Romania este in 13 proceduri de infrigement
Alexe, Ministerul Mediului:...
Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Poluarea din Bucuresti si alte mari orase, analizata de Mediu