Piata Progresul, din sectorul 4 al Capitalei, a fost redeschisa, dupa doua luni, timp in care au fost facute lucrari de modernizare. Cu scari rulante, tarabe spatioase si fantani decorative, una dintre cele mai moderne piete din Bucuresti isi asteapta clienii, doar ca ei nu prea par sa stie asta. wall-street.ro a stat de vorba cu producatorii care vand in piata si care sunt nemultumiti ca redeschiderea pietei nu este promovata, dar si cu cativa dintre putinii clienti.

In luna noiembrie, Piata Progresul a fost inchisa pentru a se efectua, in principal, lucrari pentru obtinerea autorizatiei de securitate de incendiu si de atunci au fost investite 12 milioane de lei, suma care in care au fost cuprinse si lucrari importante de reconfigurare si modernizare.

De curand, in urma cu circa o saptamana, etajul superior al pietei a fost redeschis, dupa ample lucrari de reconfigurare si modernizare. Astfel, pe o suprafata de 4.000 metri patrati, intr-un open-space au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producatorii de fructe si legume, urmand ca in timp sa fie dat in folosinta si parterul pietei, unde pe o suprafata de 4.500 metri patrati, vor functiona magazine alimentare, brutarii, cofetarii si farmacii.

Insa redeschiderea pietei nu a fost anuntata, sau cel putin asa spun trecatorii din zona, care desi trec prin fata pietei, nu stiu ca s-a deschis. De altfel, in zona nu exista nicio pancarta care sa anunte acest lucru, iar, mai mult, pe fatada cladirii, acoperita cu plasa pentru constructii, scrie doar ca se efectueaza lucrari.

Citeste si:
Volkswagen vrea sa ofere 830 de milioane de euro clientilor cu...
Volkswagen vrea sa ofere 830...

Singurul anunt pe care l-am vazut a fost un afis de 30 de centimetri, lipit pe usa de la intrare, pe care, de asemenea, am gasit-o cu dificultate, printre schele si resturi de constructii.

Intrand, ni se confirma faptul ca oamenii nu stiu de redeschidere, astfel ca in amplul spatiu cu tarabe, in care se gasesc legume si fructe de tot felul si nu numai, sunt comerciantii, care asteapta nerabdatori clienti si doar cativa cumparatori.

Citeste si:
Inteligenta artificiala si realitatea paralela, la tot pasul in...
Avatar in aeroporturi:...

“Am vazut la televizor parca un anunt ca se va deschide, am intrebat si cativa vecini, insa nimeni nu stie. Am venit totusi sa ma conving. Au amenajat frumos, insa nu mai gasesti aceleasi produse ca inainte, pare la jumatate, fata de cat era jos. Venisem si pentru hala de carne, dar se pare ca inca nu a fost deschisa”, spune o cumparatoare.

Tarabele sunt aproape in totalitate ocupate, producatorii si comerciantii si-au umplut spatiile cu produse, insa sunt ingrijorati de lipsa clientilor.

“Am venit de o saptamana, platim 50 de lei pe zi sau cel putin asa plateam cand eram jos, insa nu sunt clienti. Deschid piata, nu anunta pe nimeni, iar noi va trebui sa platim taxa, care inca nu stim daca se va scumpi, desi mai mult ca sigur se va scumpi, caci avem spatii mai mari acum”, a spus o comercianta.

Citeste si:
Metro a vandut lantul de hipermarketuri Real pentru un miliard de euro
Metro a vandut lantul de...

“Nu e vanzare, toata lumea sta si asteapta. Un mic producator poate sa vanda de vreo 200 de lei intr-o zi normala, asa vindeam inainte, cand piata era jos, insa acum nici nu ne apropiem de aceasta suma”, a spus si un producator din judetul Ilfov.

Si o producatoare de mere se plange ca nu a vandut mare lucru, de cand s-a redeschis piata, si crede ca “macar o pancarta la intrare” trebuie pusa, asa incat oamenii sa stie ca pot intra sa isi faca cumparaturile.

“Piata trebuia lasata la parter”

Daca de la infiintare si pana anul trecut, piata de legume si fructe era amplasata la parterul cladiri, acum aceste produse pot fi cumparate de la etaj. Iar acest lucru ii nemultumeste pe vanzatori, care stiu ca persoanele in varsta, care sunt, asa cum sunt majoritatea cumparatorilor vor avea reticente in a urca la etaj, chiar daca au lifturi sau scari rulante.

“Daca era jos era mai bine. Jos veneam toti, si oamenii in varsta, cu carucioare, insa acum nu o sa mai vina. Pe scari nu vor veni batrani, nici pe cele rulante”, spune un mic producator.

Si o doamna in varsta, venita sa cumpere carne de curcan, pentru sarmale, nestiind ca zona de carne nu a fost inca deschisa, spune ca prietenele sale nu au indraznit sa se aventureze sa vina la cumparaturi, cand au auzit ca piata a fost mutata la etaj.

Babele mele nu mai vin, le e frica sa urce cu scarile rulante

Temerile cumparatorilor in varsta merg si mai departe si doamna critica si gresia lucioasa de pe jos.

Cand o fi inghet afara, nu venim aici, ca ne rupem picioarele pe gresia aceasta alunecoasa - prevesteste ea in amanunt.

Vanzatorii se tem ca modernizarea va scumpi tarifele de taraba

Pesimisti din fire (sau poate realisti?), cum sunt multi romani, si producatorii si comerciantii se asteapta cu teama sa le fie crescute tarifele, dupa acesta modernizare.

“Noi la inceput de luna platim 150 de lei, ca sa avem taraba asigurata, apoi inca 15 lei pe zi. Adica vreo 600 de lei pe luna. Pai daca faci vanzare de maximum 100 de lei, bagi benzina de 30, de la Adunatii Copaceni, daca mai platesc si taraba 50 de lei, daca o vor scumpi, inseamna ca trebuie sa vin cu bani de acasa. Daca o scumpesc mai mult decat era jos, ma apuc de altceva sau imi vand marfa de acasa”, spune Vasile Mariea, mic producator din judetul Ilfov.

Si o doamna care vinde rosii si banane si care spune ca plateste 50 de lei pe zi pentru taraba se teme ca nu isi va permite tariful pietei.

“Modernizarea este foarte buna, insa daca ne cresc tarifele, cand deja platim 50 de lei pe zi, vom pleca acasa. Ei toate modernizarile acestea si le scot apoi de la noi. Acum, vor sa ne cumpere si scaune, ma astept sa le platim si pe acelea”, a spus aceasta.

Intr-adevar, am observat ca toti vanzatorii din piata stateau in picioare, nu aveam scaune si i-am intrebat de ce. Se pare ca “domnii de la piata” nu le permit sa vina cu scaune de acasa si nici ei nu au reusit sa le cumpere inca.

Legat de tarifele de vanzare, sau taxa de taraba, necunoscuta este generala, niciunul dintre cei care au revenit sa isi vanda produsele in Piata Progresul nu are habar cat va plati de acum inainte, insa fiecare spera ca “luxul” cu care sunt incantati sa nu aduca majorari importante.

Preturile in piata mi s-au parut mai mici decat la supermarket, asa ca o vizita in Piata Progresul vine cu mai multe beneficii, gasesti preturi bune, te scapa de timpul pierdut la casele de marcat si mai legi si conversatie cu vanzatorii. Iar curatenia este poate cel mai important beneficiu cu care vine noua piata, pe langa scarile rulante moderne sau fantanile decorative.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Lidl introduce în magazine săculeții reutilizabili pentru legume și fructe
Setari Cookie-uri