3 Februarie 2020

Increderea romanilor in spitalele de stat este in cadere libera



Increderea romanilor in spitalele de stat din Romania scade cu rapiditate. In acest sens, 60% dintre romani au putina si foarte putina incredere in spitalele de stat din tara noastra. Nici Ministerul Sanatatii nu sta prea bine la acest capitol. Doar 40% dintre romani marturisesc ca au incredere in aceasta institutie, arata un sondaj realizat de IMAS Marketing si sondaje, firma de cercetare de piata din Romania, potrivit Europa FM.

Cand vine vorba despre sistemul medical din tara, romanii au cea mai mare incredere in medici. Prin urmare, 70% dintre persoanele intervievate au spus ca au multa si foarte multa incredere in cadrele medicale. Pe locul imediat urmator, se afla spitalele private, cu o cota de incredere de 60%.

In plus, Colegiul Medicilor se bucura de o mai mare incredere din partea romanilor decat Ministerul Sanatatii. Aproape 50% dintre romani au incredere in forul care ii controleaza si supravegheaza pe medici. In timp ce Ministerul Sanatatii este apreciat de 40% dintre romani, alti 50% sustin ca nu au incredere in institutia de stat.

In acest sens, piata serviciilor medicale private este inca in continua crestere, mai ales datorita tinerilor care beneficiaza de asigurari private din partea angajatorilor. Alte motive pentru care sunt preferate clinicile private includ curatenia, confortul, timpul scurt de investigatie si faptul ca pacientii se simt mai respectati.



Citeste si