24 de foi completate si trase la imprimanta, pe langa, bineinteles, originalele. Nu toate se regasesc online pentru a fi printate in confortul locuintei. Acestea sunt actele necesare pentru a depune dosarul pentru indemnizatia de crestere copil si alocatie – un proces greoi, deloc ecologic sau digitalizat. Cum este, comparativ, in Suedia?

Online, parintii nu gasesc cu usurinta actele necesare pentru depunerea dosarului si angajatii de la DGASPC te intampina spunandu-ti ca “in mod sigur nu aveti toate actele! Da, asa e, uitati, mai trebuie si astea sase pagini. Reveniti, va rog, dupa ce le completati!”.

Parte din actele care trebuie printate si completate, multe "de mana"

Mai mult, pe site-ul institutiei din Sectorul 6 sunt trecute doua adrese diferite – 50% sanse sa nimeresti din prima unde trebuie, altfel va trebui sa mai mergi pe stradute pana la al doilea sediu. Si cand ajungi acolo unde trebuie, un singur ghiseu este deschis iar, dupa cum iti este norocul, ai parte de inghesuiala sau nu.

Pe partea de protejare a naturii, un subiect din ce in ce mai fierbinte (la propriu si la figurat) in aceasta perioada, daca in 2018 s-au nascut peste 206.000 de copii conform datelor INS si sunt necesare, in medie, 20 de foi completate, anual trebuie doborati peste 200 de copaci doar pentru hartie. Asta in conditiile in care nimeni nu greseste atunci cand completeaza foile – ceea ce este dificil, avand in vedere limbajul de lemn.

Care este procedura in Suedia?

Am intrebat un roman stabilit in Suedia care este procedura acolo in ceea ce priveste primirea indemnizatiei de nou nascut de la statul nordic. Raspunsul nu a venit ca un soc.

“Totul se face online cu Casa de Asigurari numita “Försäkringskassan”. Te indentifici cu tokenul de la banca si acolo bagi contul unde vrei banii si perioada pentru care vrei indemnizatie. Apoi, tot cu token-ul, semnezi electronic”.

Si cum se asigura statul ca nu este mintit? Si aici intervine digitalizarea si transparenta – lucruri care lipsesc aproape complet in Romania.

“In completarea online a documentelor esti intrebat mai multe lucruri precum veniturile brute, cine este angajatorul si ce pozitie ocupi in companie. Apoi este un text in care ti se aduc la cunostinta consecintele completarii de date false. Circa Financiara din Suedia poate oricand sa controleze informatiile daca li se pare ceva ciudat, fiind date online si usor accesibile de catre ei”, mai spune romanul.

Practic, tot sistemul suedez, si probabil cel nordic per total, este digitalizat. Nu exista cozi, inghesuiala sau nevoia de a trage la imprimanta zeci de pagini si a completa, cu atentie, “de mana”.

Speram ca in urmatorii ani Ministerul Muncii sa inceapa, in sfarsit, sa modernizeze interactiunile dintre cetateni si reprezentantii statului.

Citeste si:
UEFA: Nu au existat manifestari rasiste la meciul Romania - Suedia
UEFA: Nu au existat...

Inclusiv angajati ai DGASPC doresc o schimbare

Este si dorinta unei angajate a DGASPC: “trimiteti cereri catre Minister! Daca se aduna multe…poate se schimba ceva!”.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Dupa 4 luni in SUA, Greta Thunberg revine pentru un protest in Suedia
Setari Cookie-uri