14 Februarie 2020

Rusia: o pacienta revenita din China a evadat din spital



O femeie din Rusia care a evadat dintr-un spital in care fusese plasata in carantina in urma unei vacante petrecute in China a fost somata sa se prezinte in instanta si risca sa fie din nou spitalizata.

Alla Ilina, o femeie in varsta de 30 de ani, a fost spitalizata la Sankt Petersburg din cauza unor dureri in zona gatului aparute dupa o vacanta petrecuta in luna ianuarie in China, potrivit Agerpres.

Ea a reusit, dupa trei zile, sa forteze incuietoarea electronica a usii camerei sale de spital si a parasit unitatea medicala, publicand apoi un rezumat detaliat al evadarii sale pe contul ei de Instagram.

Administratorii spitalului Botkin nu au apreciat gestul femeii, iar medicul-sef a depus o plangere impotriva sa, cerand plasarea ei fortata in carantina.

"O noua plasare in carantina in spital a acestei paciente nu are un caracter punitiv, ci preventiv. Ea nu a respectat carantina de 14 zile", au declarat reprezentantii diviziei locale a agentiei sanitare ruse, Rospotrebnadzor.

Rusia nu mai are oficial bolnavi infectati cu noul tip de coronavirus pe teritoriul sau dupa externarea de miercuri a celui de-al doilea si ultim caz confirmat in tara, un cetatean chinez.

Autoritatile ruse au luat masuri drastice pentru a impiedica propagarea pe teritoriul sau a noului coronavirus, care a facut pana vineri peste 1.300 de morti. Moscova a ordonat inchiderea celor 4.250 de kilometri de granita cu China, intreruperea legaturilor feroviare si restrictionari ale traficului aerian spre si dinspre orasele chineze.



Citeste si