14 Februarie 2020

Seful Institutului Cantacuzino: Nu vom putea produce vaccin mai devreme de 7 - 8 ani



Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara „Cantacuzino” nu va putea produce un vaccin gripal mai devreme de 7 – 8 ani, a declarat pentru Europa FM, loctiitorul comandantului institutiei, colonelul Dragos-Alexandru Necula. Acesta a declarat ca este nevoie de 150 de milioane de euro pentru echipamente, bani ce ar putea fi atrasi de la Uniunea Europeana.

Te invitam la Future Healthcare, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic si serviciilor medicale, pentru a afla mai multe despre industria de sanatate. Inscrie-te gratuit la conferinta aici!

Institutul a fost transferat acum mai bine de 2 ani de la Ministerul Sanatatii la Ministerul Apararii, devenind astfel unitate militara.

Pana la crearea unui vaccin, macar a celui gripal, e cale lunga. Colonelul Dragos-Alexandru Necula spune ca e nevoie de 150 de milioane de euro pentru echipamente, bani ce ar putea fi atrasi de la Uniunea Europeana. In plus, trebuie adusi noi cercetatori care sa gaseasca noi formule pentru vaccinuri, mai ales ca o parte dintre substantele folosite in trecut la Cantacuzino au fost interzise intre timp.

„Nu putem sa spunem ca se scoate intr-un an, doi. Trebuie studii preclinice, in vivo, in vitro, sunt o sumedenie de activitati premergatoare pentru a scoate acest vaccin pe piata. Ori, Armata va scoate un produs la o tehnologie la fel sau mai performanta decat ceea ce este pe piata. Acesta este nivelul nostru de ambitie”, a spus Necula, la Europa FM.

In aceste conditii, o termen optimist pentru realizarea unui nou vaccin romanesc este 2027 sau 2028, admite seful institutului Cantacuzino.

In luna februarie s-au implinit zece ani de cand Institutul Cantacuzino a pierdut licentele de producere a vaccinurilor impotriva tuberculozei, gripei, turbarii si tetanosului. In februarie 2010, dupa ani intregi de scandaluri dar si investitii in 2 linii de productie a vaccinurilor gripal si BCG, Agentia Nationala a Medicamentului a decis ca fara noi echipamente la standarde europene, la “Cantacuzino” nu mai pot fi produse vaccinuri sigure.



Citeste si